Sarbatorile de Paste sunt in toi… Invierea a trecut, acum poporul se imbata si indoapa fericit… toti sunt atat de fericiti, atat de nepasatori… habar nu are nimeni ce se intampla in jurul lor… habar nu au oamenii despre concetatenii lor ce zac in paturile din spitale… bineinteles, Invierea a adus lumina si fericire insa oamenii au inteles fiecare cum a vrut fericirea… unul a baut de fericire si si-a lovit consoarta, altul a ajuns in coma alcoolica la spital, altul judeca… unde vom ajunge? Fiecare este atat de crud in sinea lui, iar in momentele in care ar trebui sa aratam o fata buna, calda si sa incercam sa ajutam cu ceva pe semenii nostri, parca ne transformam in niste fiare fara suflet si inima… pacat…
Va rog, cei care cititi acest post, adresati un gand bun unui baiat in coma din Spitalul Floreasca… nu conteaza acum cum a ajuns acolo si din a cui vina, va rog doar sa adresati un gand bun, atata tot, o secunda din viata voastra…
Cristos A Inviat!
L.E.: Baiatul despre care am vorbit mai sus, tocmai am aflat ca s-a dus dintre noi… Odihneasca-se in pace!
Poate acum m-am linistit… poate acum am reusit in sfarsit sa ma odihnesc putin… mintea e parca mai limpede… si totusi… cumva dependenta de durere isi face aparitia? Posibil… prefer sa uit de toti si de toate pentru cativa km de asfalt uscat si neted… deja temperatura a crescut cu cateva grade bune… e amuzant si dubios sa vad cum fiecare are o modalitate de a scapa, de a evada de viata cotidiana… de rutina ucigatoare… un fetis/hobby ce readuce starea de bine… de “normalitate”…
Ma uit la acest clip.. .ascult melodia si zambesc… de mult timp nu am mai ascultat aceasta trupa… o imagine, un simbol al catorva generatii… trupa ce a reusit o longevitate doar dorita de multi altii…
Furie… pur si simplu… furie… din cauza si asupra tuturor si nimanui, din nimic si din toate… dar nimic nu conteaza… cand nivelul andrenalinei creste… nimic nu mai conteaza… totul dispare… totul devine irelevant… in acele clipe cand andrenalina este mult peste limitele normalului… atunci cand limitele ratiunii… ale normalului sunt depasite… atunci zeii devin niste nimicuri… omul este deasupra tuturor lucrurilor…
Fear causes hesitation, and hesitation will cause your worst fears to come true. You project strength to avoid conflict.
de la 11 ma tot chinui sa adorm dar vad ca nu reusesc de nici un fel… tot felul de ganduri trec prin capul meu la ora asta (e doar 3:00 dimineata), dar nici unul dintre ele nu este retinut de catre creierul meu, dimpotriva, trec din nou si din nou si din nou insa degeaba… ma chinuie ceva… oare ce… Ha! am trecut cu gandul fix pe langa niste amintiri… oare de ce? realizez cam ce am reusit in ultima vreme, pe termen mediu si lung… insa in acelasi timp realizez si ce ma asteapta in viitor… dar totusi… pe mine ma chinuie cumva? prezentul… cred ca este cel mai dureros… despre trecut pot spune ca s-a intamplat, despre viitor pot doar sa sper insa… prezentul este aici si loveste sfasietor… necrutator… iar eu ma zvarcolesc de durere… imi tin capul intre palme si incerc sa trec peste, sa ma gandesc la altceva insa nu reusesc nimic… absolut tot ce fac sau gandesc ma aduce in aceeasi stare iar eu… eu sunt… slab… atat de putin, atat de cazut… atat de trist… incerc sa imi aduc aminte discutiile captivante avute pe mess aseara despre acel forum unde o proasta cu permis de conducere nu stia sa ridice capota masinii iar prietenele ei virtuale de pe forum o sustineau si realizau si ele, amuzate, ca nici ele nu erau in stare sa ridice acea mizerabila capota… altele radeau cu pofta cand spuneau ca isi folosesc oglinda retrovizoare drept obiect pentru urmariea vizuala a copilului ce sta pe bancheta din spate… un subiect tragicomic… dupa ce am terminat de citit am realizat ca toate acele “soferite” ma pot ucide pe mine sau pe oricare altul cu neatentia si nepasarea lor… fie ca pieton, fie ca participant la trafic… alta discutie foarte atractiva avuta un prieten blogger, George, care se pare ca a dat de un “fan” ce il ameninta cu puscaria pentru gandirea sa libera… mda… traim intr-o tara frumoasa… pacat ca-i locuita… iar una peste alta eu tot nu reusesc sa adorm… gandurile se imprastie si se aduna de-a valma in capul meu ce deja simt ca nu prea mai rezista… insa somnul refuza sa isi faca aparitia… oboseala se lupta cu fizicul meu neimpresionant insa… somnul parca fuge de mine… nelinistea domina intr-o tacere crunta… acida… pana la urma incerc sa constientizez ceea ce simt, ceea ce vreau, ceea ce imi doresc…
… deznodamantul il veti afla dupa ce il voi afla si eu… noapte buna…
Strada Turda… seara, in jur de orele 20:00 - 21:00… directia este Podul Grant… viteza este in limitele legale (cheful de alergatura era 0 (zero))… locul ocupat in spatiu este banda 2, aproape de linia de mijloc… actorii sunt eu, pasagera si un mos care a iesit frontal cu vechitura lui de Dacie din parcarea de pe trotuar… il vad de la vreo ~50m ca iese de pe trotuar, dar imi spun ca se incadreaza pe banda 1 deci nu are sens sa ma agit… pana in momentul in care observ ca masina lui se prelungeste si pe banda 2 si incepe sa o ocupe din ce in ce mai mult… prima jumatate de secunda m-a prins cu o uimire si o intrebare stupida (Cum mo**ii masii poate sa se intinda o Dacie pe doua benzi?!??), iar cealalta jumatete de secunda m-a prins cu degetele pe frana dozand priza de franare… restul secundelor fiind ocupate de vizualizarea vietii si o dorinta imensa de a scapa cumva de pasagera pentru a putea intra linistit cu viteza sau nu in coliziunea iminenta… intre timp, conserva ocupa din ce in ce mai mult din banda 2, apropiindu-se de gardul liniei 41… banda 1 fiind in continuare ocupata de restul masinii… rezultatul? Dupa cateva secunde de ochi cat cepele, Dacia s-a incadrat intr-un sfarsit direct pe banda 2, eu am oprit motocicleta la cativa cm de coltul stanga spate al masinii, iar andrenalina curgea prin toate venele si arterele posibile din corpul meu… din invalmaseala de ganduri imi aduc aminte acum de ceva… Dani, iti multumesc din suflet… daca nu ma bateai la cap cu franarea, acum poate ca nu mai apucam sa tastez chestia asta…
p.s.: situatia nu s-a oprit aici, nervii mei cerand totusi o razbunare care pana la urma a avut loc doar partial, non-violent… l-am oprit din drum pe soferul groazei de abia la intrarea de pe Turda pe Grivita, langa statia R.A.T.B., informandu-l personal despre situatia de mai devreme de care habar nu avea (se pare ca s-a asigurat “foarte bine” in momentul incadrarii pe benzile de circulatie), deasemenea impartasindu-i parerea mea despre el, mama lui si cei asemenea lui… rezultatul a fost plecarea acestuia, personal regretand ca spatiul unde ne opriseram nu era mai ferit, personal chiar imi doream un contact fizic intre un smalt si o bucata de carbon…
p.s.2: RESPECT pentru Pulitia Romana pentru atentia la detalii (la cateva minute dupa incident am oprit langa un politist cu gandul sa il intreb despre o posibila actiune legala iar dinainte de a il saluta macar el deja ma intreba despre “imperfectiuni legale” ale motocicletei…)
p.s.3: imi pare bine ca exist, imi pare bine ca exista si alti oameni insa… imi pare rau ca intelectul si atentia multora dintre acestia lasa de dorit… si imi mai pare rau ca eram la un pas de a ucide sau rani o fiinta draga mie… de gandul asta nu voi scapa prea usor…
It’s cold.. almost freezing… the temperature is about 3-4 degrees Celsius. The time is about 10:00 PM… I open the door and get out… the walk to the bike is so quick I don’t even realise that i arrived… I start the engne… hoping that the gas will be enough to get to the gas station… while the engine is warming up, I keep thinking about the whole mess in my head… I hate it… I hate it all… me, the situation, the whole damn thing… I just want one thing right now… to ride… everything in my head and body is in need for the thrill… finally, I start to ride to the gas station… slowly, gently… the rpm’s aren’t high at all… and I’m so sorry about that… but I have to arrive at the gas station on the bike, right? I stop near the pump and start filling the tank… I didn’t fill full but, just enough to make me satisfied… I pay the cashier and… get on the bike… the gloves are slowly covering my hands… my fingers… the helmet is tight on the head… the jacket also… I think I’m ready… I ask for forgiveness and I start the engine… it purrrs and I think it kind of asks me if I’m gonna set it free on the road… I smile and gently move my head as an affirmation… “Yeah… you’re gonna feel good tonight cuz I’m gonna set you free…” I slowly exit the gas station and start running… the first 6000rpm sounds good.. the next gear’s 7000rpm sounds even better… but I must be careful… in the city there are still many cars, many drivers… I arrive at the start of the road exiting the city… and easily move the bike between the cars… I can see in front that there are fewer and fewer cars… that can mean only one thing for me… time for me to really ride…I put my visor fully down, I open the air vent in front of the helmet, I put myself over the gas tank, I think again about it all and with one move of the wrist, I bash it all… it’s only me now… only me, my bike and the open road… only a few cars on it but only more fun for me… the rpm are growing… fast… the speed is also rising… the heart is pumping… fast… faster… I feel almost like I’m flying… but I’ve just started… the cars I’m passing seem to be like toys… they’re moving so slow… I almost feel like a rocket… the accelerations seem to be explosions of feelings, sensations and andrenaline… oh, sweet andrenaline… I know now… I realise it… I have no power over it and I don’t even want to escape… yes, I am addicted… and I love it… my body is on the bike but my soul… is somewhere up in the sky… my eyes see the road but my mind sees the clouds… after a few stops in the city so that my lungs can feel better, I park the bike, and look at the clock… I really am amazed… about 2 hours have passed by… and I felt them like only a few minutes… but I’m thinking about the moment earlier when I got on the bike… the difference now is that I’m smiling… satisfied… so satisfied… my mind is free now… and I’m high… as high as the sky…
Plecarea a fost scurta… toata lumea la ora stabilita era deja acolo… strangeri de mana scurte, ganduri multe si emotii si mai multe… plecarea era stabilita de mult timp… deja de cateva luni bune toti se gandeau si erau nerabdatori sa plece… ca un facut, toti mergeau atat de bine, coloana era aproape dreapta… cele 14 motociclete mergeau usor, opreau la semafoare toate si asteptau cuminti verdele… traficul de la ora 7 dimineata era frumos… doar cateva masini ratacite, majoritatea taxi-uri… iesirea din Bucuresti a fost rapida… viteza a crescut, dar ordinea a ramas… toti se intelegeau doar din ochi, din priviri… nimeni nu iesea din coloana… mancarea, bautura, corturile, gratarul erau impartite din seara dinainte… drumul nu era lung… dar era placut… nici unul dintre bikeri nu simtea oboseala sau stress… doar emotiile si nerabdarea care macina adanc sufletul fiecaruia… masinile care depaseau coloana treceau… soferii si pasagerii erau uimiti de cata disciplina putea fi in acel grup de motociclisti… primul popas a trecut pe nesimtite… incet, incet, fiecare incepea sa se trezeasca la realitate… intr-adevar, clipa de plecare trecuse iar ei, toti, erau deja pe drum… era adevarat… atatea nopti pierdute cu vise despre acel drum… acum se adevereau… toti erau atat de fericiti… deja nu mai conta daca era localitate sau nu pe unde treceau… toti trecatorii sau soferii din masinile din trafic erau uimiti… iar fiecare dintre rideri simtea o inaltare prin coloana din care facea parte in acel moment… au trecut si altii cu motoarele pe langa ei… au salutat, s-au uitat si au gonit mai departe… insa ei… ei mergeau in continuare in coloana… la al doilea popas, tigarile au racorit atat de mult fetele riderilor incat acestia deja incepusera sa zambeasca… o mica forfota dintre primul si ultimul biker a dat nastere la o discutie intre toti cei din grup… mai aveau putin pana ajungeau la destinatie… plecarea a fost rapida… ultimele curbe deja erau un vis… nerabdarea insa nu a dat nici un semn la vreunul din grup… toti stiau foarte bine ca orice act de indisciplina insemna un act impotriva grupului intreg… dar oricum ei se stiau bine… inainte de a fi bikeri… erau prieteni… de nadejde… inainte de ultima curba, primul din coloana semnalizeaza o groapa in asfalt… urmatorii din grup au semnalizat la randul lor… in afara de ultimul… ultimul a avut o clipa de neatentie fiindca gandul l-a dus pentru o secunda departe… in continuare realiza ca totul este real… totul s-a adeverit… toate visele si sperantele lor s-au adeverit… dar acea secunda l-a facut sa nu vada semnalul dat de ceilalti din fata… astfel nici groapa nu a vazut-o… desi mica, singurul lucru pe care l-a cauzat groapa riderului a fost un mic voblaj… insa indeajuns sa mentina directia dreapta… desi curba era la stanga… costul a fost ca acesta a ajuns direct in parapet… viteza nefiind mare, motocicleta s-a oprit in parapet cu pagube minime… riderul insa… a fost propulsat de pe motocicleta… peste parapet… in prapastie…
If you believe the western sun is falling down on everyone
If you break it free and the morning’s come
If you would now your time has come
If you believe the western sun is falling down on everyone
And you feel it burn, don’t try to run
And you feel it burn, your time has come
And I feel it
You feel another energy and I feel a power growing
You feel another energy and I feel a power grow
You feel another energy and I feel a power grow
If you believe the western sun is falling down on everyone
If you break it free and the morning’s come
If you would now your time has come
If you believe the western sun is falling down on everyone
And you feel it burn, don’t try to run
And you feel it burn, your time has come
I feel it!
You feel another energy and I feel a power growing
You feel another energy and I feel a power grow
You feel another energy and I feel a power grow
Om namah narayana
Om namah narayana
Om namah narayana
Om namah narayana
Om namah narayana
Alone again again alone
Patiently waiting by the phone
Hoping that you will call me home
The pain inside my love denied
Hopes and dreams swallowed by pride
Everything I need it lies in you
Chorus:
‘Cause I’m broken
I know I need you now
Deep inside you’re broken
You see the way I live
I know I know your heart is broken
When I turn away
I need to be broken
Take the pain away
I question why you chose to die
When you knew your truth I would deny
You look at me
The tears begin to fall
And all in all faith is blind
But I fail time after time
Daily in my sin I take your life
Chorus:
‘Cause I’m broken
I know I need you now
Deep inside you’re broken
You see the way I live
I know I know your heart is broken
When I turn away
I need to be broken
Take the pain away
All the hate deep inside
Slowly covering my eyes
All these things I hide
Away from you again
All this fear holding me
My heart is cold and I believe
Nothing’s gonna change
Until I’m broken
Chorus:
‘Cause I’m broken
I know I need you now
Deep inside you’re broken
You see the way I live
I know I know your heart is broken
When I turn away
I need to be broken
Take the pain away
Vorba spusa poate aiurea dar cu rost… insemnatate… fiecare ce vrea sa inteleaga… alternare incorecta din punct de vedere gramatical dar… totusi… adevarata… fiecare avem momente in care ne e greu… momente in care vrem sa renuntam la tot si sa fugim… departe…
Speranta…
Rucsacul e plin. Hainele sunt pregatite de aseara. Dimineata isi arata coltii prin soarele puternic… asteptam acest moment de cateva saptamani bune… senzatiile traite sunt un amalgam de sentimente de dragoste, nerabdare si emotie… afara asfaltul se incalzeste… eu mananc… sunt trezit de la 5 si ceva de dimineata… emotiile isi spun cuvantul… somnul a fugit demult… in cateva minute sunt gata de plecare… echipamentul e gata, rucsacul in spate, cheile in buzunar si golul in stomac… inima care deja batea puternic incepe sa isi faca simtita prezenta… dar am ajuns langa motor… pornesc motorul si astept cateva minute sa se incalzeasca… indeajuns cat sa imi pun cagula si casca… ma urc si dau de gaz… o simt ca e pregatita de drum… o simt ca vrea sa trag de manerul din dreapta… dar inca nu… o sa fie timp si pentru asta… primul obiectiv este iesirea din orasul infect in care traiesc… obiectiv realizat in cateva minute… autostrada face cu ochiul parca… motocicleta la fel… ma indeamna sa trag de gaz, sa simt forta, sa simt vantul si viteza… le fac pe plac… si mie in acelasi timp… turatiile cresc, motorul se aude din ce in ce mai tare, iar linia discontinua devina continua… viteza… peste limita legala… in timp ce trec pe langa masini de pe prima banda, ma uit cate putin la soferi, la pasageri… fiecare e diferit… unul conduce din placere, altul cu treburi, altul merge la vreo distractie… eu ma duc… fiindca vreau… undeva, ma asteapta cineva… si vreau sa ajung cat mai repede… mi-e dor, mi-e rau… autostrada trece repede parca… drumul a fost ok… e timpul sa revin la realitate si sa las in urma senzatia de pe drum… senzatia de libertate care ma impingea sa ridic amandoua bratele si sa strig din tot sufletul: “SUNT LIBER!!!”… de oras trec repede… circulatia la ora asta e lejera… trec repede printre masini si ies din oras… iar incepe senzatia dupa care tanjesc… pe care mi-o doresc mereu din ce in ce mai mult… dar in acelasi timp ma apropii de destinatie kilometru cu kilometru… si de abia astept… strada parca nu imi mai ajunge… se face din ce in ce mai mica… soferii sunt linistiti si putini… pot trece fara sa deranjez pe nimeni… simt ca pot merge mai repede si trag iar de gaz… ce bine e… se amesteca senzatia de libertate cu sentimentul ca ma apropii de destinatie… produsul dintre cele doua e uimitor… droguri? n-am nevoie… am drogul meu… de care nu mai poate desparti nimeni… imi place prea mult… si ma apropii si de destinatie… ce poate fi mai bun… ma uit in departare… vad orasul-tinta… dupa cateva ore de mers, am ajuns… mai am cateva curbe si am intrat in oras… parca nu imi vine sa cred… e real oare? Cumva visez? Nu, am intrat in oras… ma uit in dreapta sa vad daca pot opri… si pot… ma asigur, dau semnal si trag usor dreapta… franez incet… multumit… nerabdator… nu ma mai dau jos de pe motor… cu cricul pus stau bine in sa… casca si masnusile atarna de oglinda… zambetul de pe fata mea nu va putea nimeni sa mi-l stearga… sunt aproape fericit… am ajuns unde vroiam… in cateva minute o voi vedea… o voi simti aproape… ii voi simti respiratia langa a mea, inimile vor fi aproape… tigara nu a avut niciodata gust mai dulce ca acum… ma uit in jur, trec persoane iar unele se mai uita si la mine… probabil din curiozitate… oricum… eu sunt departe… sunt aproape fericit… mai am putin pana imi voi vedea visul cu ochii, pana voi simti ca sunt intr-adevar fericit… e atat de aproape momentul… din tigara mai e putin… ma uit iar in jur… oamenii se uita iar la mine… dar de data asta se uita altfel… cu groaza… au ochii mari… de ce oare? Nu cred ca sunt atat de infricosator…dar ei se uita nu la mine… realizez ca se uita in spatele meu… dar nu inteleg de ce… oare ce s-o fi intamplat… trag ultimul fum cu pofta si arunc tigara… vreau sa imi pun casca si manusile iar insa… inainte sa o fac, o sun… ii spun ca am ajuns in oras, ca sunt atat de aproape de ea… dar totusi, nu inteleg de ce se uita oamenii la mine si in spatele meu… cred ca aud voci… care tipa, care spun ceva… nu ii aud… ma uit in spatele meu… apuc sa vad cum raza mea vizuala se micsoreaza… masina vine inspre mine cu o viteza fantastica… nu pot schita nici un gest… sunt blocat… doar gura mi se misca si… incerc sa spun ceva… ma chinui, nu stiu ce sa zic, nu pot sa spun nimic… masina se apropie… din gura mea se mai aude un: “Iubito, te…”
Au trecut fix 7 zile de cand nu am mai scris nimic aici… eram hotarat sa incep ceva personal atunci iar acum intervine o pauza… un bilant… cele 7 zile au fost incredibile… senzatia de zbor a fost atinsa deja de nenumarate ori… incep, usor, usor, sa inteleg ceea ce spun altii… am fost in culmile extazului, am vazut si moartea cu ochii, iar ce pot spune este ca… merita…
Dani, sper sa nu te mai vad niciodata din postura de zilele trecute… daca tu zici ca ti-ai vazut viata intreaga cu ochii, imagineaza-ti ce am simtit eu care eram fix in spatele tau… oricum, nu e un semn, e doar o intamplare…
Per total nu mai dau detalii, cine stie, stie si nu mai e nevoie sa ma repet… Papa, my man, ai grija… restul va stiti… si va iubesc pe toti…
