Paste

Sarbatorile de Paste sunt in toi… Invierea a trecut, acum poporul se imbata si indoapa fericit… toti sunt atat de fericiti, atat de nepasatori… habar nu are nimeni ce se intampla in jurul lor… habar nu au oamenii despre concetatenii lor ce zac in paturile din spitale… bineinteles, Invierea a adus lumina si fericire insa oamenii au inteles fiecare cum a vrut fericirea… unul a baut de fericire si si-a lovit consoarta, altul a ajuns in coma alcoolica la spital, altul judeca… unde vom ajunge? Fiecare este atat de crud in sinea lui, iar in momentele in care ar trebui sa aratam o fata buna, calda si sa incercam sa ajutam cu ceva pe semenii nostri, parca ne transformam in niste fiare fara suflet si inima… pacat…

Va rog, cei care cititi acest post, adresati un gand bun unui baiat in coma din Spitalul Floreasca… nu conteaza acum cum a ajuns acolo si din a cui vina, va rog doar sa adresati un gand bun, atata tot, o secunda din viata voastra…

Cristos A Inviat!

L.E.: Baiatul despre care am vorbit mai sus, tocmai am aflat ca s-a dus dintre noi… Odihneasca-se in pace!

Iar ganduri…

Poate acum m-am linistit… poate acum am reusit in sfarsit sa ma odihnesc putin… mintea e parca mai limpede… si totusi… cumva dependenta de durere isi face aparitia? Posibil… prefer sa uit de toti si de toate pentru cativa km de asfalt uscat si neted… deja temperatura a crescut cu cateva grade bune… e amuzant si dubios sa vad cum fiecare are o modalitate de a scapa, de a evada de viata cotidiana… de rutina ucigatoare… un fetis/hobby ce readuce starea de bine… de „normalitate”…

Ma uit la acest clip.. .ascult melodia si zambesc… de mult timp nu am mai ascultat aceasta trupa… o imagine, un simbol al catorva generatii… trupa ce a reusit o longevitate doar dorita de multi altii…

Furie… pur si simplu… furie… din cauza si asupra tuturor si nimanui, din nimic si din toate… dar nimic nu conteaza… cand nivelul andrenalinei creste… nimic nu mai conteaza… totul dispare… totul devine irelevant… in acele clipe cand andrenalina este mult peste limitele normalului… atunci cand limitele ratiunii… ale normalului sunt depasite… atunci zeii devin niste nimicuri… omul este deasupra tuturor lucrurilor…

Fear causes hesitation, and hesitation will cause your worst fears to come true. You project strength to avoid conflict.

mi-e somn dar nu pot dormi…

de la 11 ma tot chinui sa adorm dar vad ca nu reusesc de nici un fel… tot felul de ganduri trec prin capul meu la ora asta (e doar 3:00 dimineata), dar nici unul dintre ele nu este retinut de catre creierul meu, dimpotriva, trec din nou si din nou si din nou insa degeaba… ma chinuie ceva… oare ce… Ha! am trecut cu gandul fix pe langa niste amintiri… oare de ce? realizez cam ce am reusit in ultima vreme, pe termen mediu si lung… insa in acelasi timp realizez si ce ma asteapta in viitor… dar totusi… pe mine ma chinuie cumva? prezentul… cred ca este cel mai dureros… despre trecut pot spune ca s-a intamplat, despre viitor pot doar sa sper insa… prezentul este aici si loveste sfasietor… necrutator… iar eu ma zvarcolesc de durere… imi tin capul intre palme si incerc sa trec peste, sa ma gandesc la altceva insa nu reusesc nimic… absolut tot ce fac sau gandesc ma aduce in aceeasi stare iar eu… eu sunt… slab… atat de putin, atat de cazut… atat de trist… incerc sa imi aduc aminte discutiile captivante avute pe mess aseara despre acel forum unde o proasta cu permis de conducere nu stia sa ridice capota masinii iar prietenele ei virtuale de pe forum o sustineau si realizau si ele, amuzate, ca nici ele nu erau in stare sa ridice acea mizerabila capota… altele radeau cu pofta cand spuneau ca isi folosesc oglinda retrovizoare drept obiect pentru urmariea vizuala a copilului ce sta pe bancheta din spate… un subiect tragicomic… dupa ce am terminat de citit am realizat ca toate acele „soferite” ma pot ucide pe mine sau pe oricare altul cu neatentia si nepasarea lor… fie ca pieton, fie ca participant la trafic… alta discutie foarte atractiva avuta un prieten blogger, George, care se pare ca a dat de un „fan” ce il ameninta cu puscaria pentru gandirea sa libera… mda… traim intr-o tara frumoasa… pacat ca-i locuita… iar una peste alta eu tot nu reusesc sa adorm… gandurile se imprastie si se aduna de-a valma in capul meu ce deja simt ca nu prea mai rezista… insa somnul refuza sa isi faca aparitia… oboseala se lupta cu fizicul meu neimpresionant insa… somnul parca fuge de mine… nelinistea domina intr-o tacere crunta… acida… pana la urma incerc sa constientizez ceea ce simt, ceea ce vreau, ceea ce imi doresc…
… deznodamantul il veti afla dupa ce il voi afla si eu… noapte buna…