inca unu’

Zilele trecute ma gandeam la blogul asta… daca oare ar trebui sa ma continui sa mai scriu ceva pe el… teoretic eu l-am facut nu ca sa fiu citit sau ca sa vada ‘nea Gheorg parerile mele despre anumite subiecte mai sensibile sau nu… ideea era sa imi expun trairile, sentimentele, fricile, bucuriile insa… la un moment dat, ceva nu a mai mers… nu pot sa imi dau seama exact ce a fost insa oricum, timpul acordat blogului a fost din ce in ce mai putin si asa am ajuns aproape sa il uit… pana recent, cand intr-o revolta psihologica personala am realizat (mi-am adus aminte) cainca mai exista blogul si poate ar trebui sa ma calmez acolo… ce nu prea m-am prins este totusi ca… de ce reusisem sa „trec peste” descrierea sentimentelor mele iar acum am nevoie iar de acea „ureche” ce ma asculta… drept exemplu personal il mentin pe George care desi mai are niste probleme personale din cand in cand, are o gandire fantastic de sincera si de brutala uneori, pentru care repet, chiar il admir…

Revenind la mine insa, ca sa fiu si putin egoist, ma tot gandesc la problemele mele si chiar privind inapoi in timp imi aduc aminte la inceputul blogului ce probleme existentiale imi produceau militienii incompetenti cu prostia lor… acum deja am avansat la stadiul de probleme personale, peste care din nefericire ma vad prabusit cel putin o data la cateva luni… ma gandesc de multe ori daca am cumva prea multe pretentii de la cei din jur, daca nu cumva sunt prea strict, daca nu cumva gresesc eu… si tot eu imi raspund ca da, gresesc si eu, ar fi inuman sa nu gresesc si eu, insa in mare parte eu gresesc fiindca cer ca democratia sa fie inteleasa in sensul ei adevarat…. gresesc fiindca cer sinceritate de la oameni… gresesc fiindca incerc sa fiu direct cu ceilalti…. nui bai, o sa trec si peste chestiile astea insa mai departe ma impiedic de ceea ce consider momentan cel mai mare dusman al meu… (retineti totusi cuvantul „dusman”!). Psihicul meu comparativ cu ceilalti… detaliez mai tarziu, momentan ma duc sa mananc ceva, insa revin… sper…