Secrete…

Oare de ce exista secrete? Sunt diferite lucruri pe care nu dorim ca altii sa le afle… dar… si daca ar afla, oare ce s-ar intampla? Depinzand de persoana, banuiesc ca secretele sunt mai grave sau mai… dubioase… ma gandesc cum unii poate tin secret faptul ca au ucis, altii tin secret faptul ca au furat, altii tin secret faptul ca ei sunt mai… sensibili… ceea ce ma duce la gandul meu din aceasta dimineata… masca fiecaruia… de ce avem nevoie neaparata de masti? Fiecare se comporta intr-un anume fel, este crescut/obisnuit intr-un anumit fel… dar de ce sa purtam aceasta masca… ne face mai buni? Inauntru la fel de rai vom fi… oare ne face mai puternici? Sufletul nostru tot la fel de ranit va fi… si atunci? Poate psihicul ultimilor ani si aparentele au fost si vor fi liderii mondiali… deja tot ceea ce vedem in jur reprezinta o masca… un politician, o personalitate, un om, un amic… ma gandesc ca de asta exista si prieteni… pentru ei nu trebuie sa porti acea masca… oare? De ce simti ca sunt momente in care esti atat de neinteles ca ai nevoie de acea masca? Esti fericit, razi, glumesti… iar in momentul in care ai ajuns acasa… tristetea revine? De ce ti se intinde o mana? Nu pentru a trece peste acea stare de singuratate care doare atat de mult? Nu pentru ca acea masca sa dispara? Macar in fata catorva… si… oare acea masca…  va dispare vreodata din viata noastra? Uimit am fost si voi fi in fiecare zi… de vreme, de vreo masina, de vreo femeie, de vreo intamplare, etc… azi m-a uimit un bun prieten… nu ma asteptam la gestul lui… dar l-a facut… masca a fost aruncata departe… cei cativa ani de suferinte impartasite, de bucurii si… altele mai rele… au invins… azi… dar maine? Masca va face intotdeauna parte din viata noastra… fie ca vrem sau nu, ne este impusa… aceasta ne este viata dictata de altii… libertatea nu mai este de mult o realitate… secretul pe care trebuie sa il aflam cu totii nu este un secret deloc… deschideti-va ochii… priviti inainte… priviti in sus… viitorul bate la usa… si noi… noi inca purtam acele masti penibile…

La drum…

Ai iesit pe usa, cheile le-ai bagat in buzunar… te gandesti ca asteptai plecarea asta de cateva luni… in sfarsit s-a facut cald… in sfarsit vremea e ok pentru a te da, pentru a merge in calatorii… zambesti… vecinul de palier iti tine usa liftului si te asteapta sa intri si tu in lift…. e amabil… bineinteles ca ii multumesti, de fiecare data ii multumesti, asa cum si el iti multumeste ca i-ai tinut usa… e banal deja… liftul a inceput sa coboare… vecinul te intreaba daca nu ti se pare periculos ca mergi pe motocicleta, iti spune ca a vazut aseara pe Youtube niste filmulete cu accidente moto… ii raspunzi ca da, este periculos, insa faci tot ce poti pentru a merge cat mai bine, sa savurezi calatoria pe doua roti… ii spui cat de frumos poate fi… iti raspunde cu un aer savant ca el nu s-ar urca niciodata pe asa ceva, dar i se pare si lui „misto”… ar mai vrea sa te intrebe, insa ati ajuns la parter… il saluti scurt si te indrepti catre usa de la bloc… o deschizi usor, gandindu-te la ce ai mai fi putut lua sau ce ar mai trebui sa iei pentru drum… insa te gandesti ca ce ai mai avea nevoie, mancare sau bautura poti sa iei pe drum… sunt benzinarii, restaurante si tot felul de magazine si boutique-uri peste tot in tara… dar oricum tu nu mergi chiar asa de departe… la Timisoara ajungi intr-o singura zi, sau mai repede… te gandesti la ritmul pe care vrei sa il adopti pe drum… la meteo s-a anuntat vreme foarte buna… cald… cu gandurile aiurea te trezesti ca ajungi la motocicleta… bagi cheia in contact si o intorci… auzi zgomotul motorului care toarce… parca te astepta de o vesnicie sa il pornesti… sa ii simti puterea… sa ii simti placerea… casca si manusile sunt potrivite la fix… bagi mana in gaz de cateva ori sa simti placerea sunetului de toba… ai facut o buna alegere cu aceasta toba… se aude foarte bine… puternic… sunet de bas… incet, iesi din parcare si intri pe strada… urmeaza cateva minute de Bucuresti pana iesi pe DN, apoi deja motocicleta va fi incalzita destul de bine ca sa poti sa o si forjezi putin… pana la iesirea din Bucuresti, prinzi cateva semafoare, dar nu pleci primul… stii foarte bine ca tipul din dreapta cu Skoda Octavia RS iti face cu ochiul si vrea sa se dea… dar tu stii mai bine… esti constient ca poti sa pleci mult mai rapid decat el si nu are nici o sansa… dar il lasi sa plece cu scart… dar de ce sa te risti aiurea? Bucurestiul e plin de gropi si denivelari… doar pentru o senzatie de moment? Ai plecat de atatea ori rapid de la semafor, ai plecat inaintea altor masini mult mai puternice… il lasi sa plece si tu pornesti linistit…culmea face ca in 200 de metri iese un politist si il trage pe dreapta… radar… te feliciti in gand pentru calmul tau… se vede ca mergi de mult timp… simti superioaritatea ta fata de altii… fata de ceilalti din trafic… ai mers atatia km cu masina… mergi pe motocicleta de atata vreme… stii foarte bine de pericolele care te pasc la fiecare curba, la fiecare colt… nu mai esti incepator de mult… te-ai dat chiar si pe circuit… esti bun… treci pe langa Octavia si ii zambesti soferului vizibil enervat… te vede… zambetul se transforma intr-un mic ranjet… el observa si se enerveaza si mai tare… nici tu nici el nu va asteptati sa fie radar acolo insa… calmul tau a triumfat asupra lui… esti bun… ai iesit din Bucuresti… drumul devine din ce in ce mai placut… viteza a crescut bineinteles… dar tu inca nu forjezi… astepti sa se incalzeasca bine cauciucurile… deja cand iesi din Otopeni simti cum motorul tau incepe sa manance asfalt… si cere mai mult… dealtfel iti cerea de cand ai plecat din fata blocului… dar tu esti bun… ai avut rabdare si l-ai lasat sa se incalzeasca bine… ai toata increderea in motorul tau… niciodata nu te-a dezamagit… de cand il ai… te gandesti putin cat ai mers pe motociclete… si iar zambesti… nu te poti abtine… esti multumit de tine… esti bun… ai iesit din Otopeni… deja viteza creste, simti vantul cum incepe sa iti aplece capul… te lipesti de rezervor si… ii dai gaz… simti placerea cum creste odata cu viteza… 120, 140, 180… o lasi momentan doar la atat… simti ca nu e nevoie sa ii dai mai mult… deja e foarte bine…treci de celelalte masini si simti privirile soferilor, pasagerilor… ei raman in urma, nu conteaza… tu fugi pe sosea… mananci asfalt… de asta ti-ai luat A-ul… senzatia de viteza… e superba… dupa ceva vreme ajungi aproape de paralela 45… vezi drumul drept in fata si nu ii poti rezista… nu e aglomerat, dimpotriva… dai gaz… simti cum turatiile cresc… viteza iar creste… andrenalina isi face treaba… esti multumit de tine si de motocicleta… treci de celelalte masini ca gandul… ai trecut de 200 de mult… deja ai aproape 300 si ii mai dai… inca mai poate… treci si de 300… nu cu mult… privirea ramane putin la vitezometru si simti cum parca intre 320 si 340 acului ii ia o vesnicie sa ajunga la maxim… dar e de ajuns… linia dreapta se apropie de sfarsit… ajungi in zona de munte… ce frumos e… decelerezi pana pe la 160-180… in departare vezi in dreapta o benzinarie… te gandesti sa opresti putin, sa te odihnesti putin… nu e bine sa mergi mult incontinuu… chair daca tu rezisti… ai mers mult mai multi km fara oprire… dar inca mai ai de mers… aproape de benzinarie intri in parcare… nu opresti motorul… se aude prea frumos… iti place… dar totusi il opresti si intri in benzinarie si iti cumperi o apa plata… asta bei de mult timp… stomacul tau nu mai rezista la cola sau alte bauturi… iei si o cafea… cea de acasa parca nu mai are efect… desi nu iti e somn… simti ca mai vrei inca una… mai iei si un sandvis… cafeaua nu trebuie sa intre in stomac doar cu apa… te duci inapoi la motocicleta cu gandul ca acolo sa savurezi apa, cafeaua si sandvisul… e prea frumos afara sa stai inauntru pe scaun… tot sprijinit de motocicleta stai mai bine… cat savurezi sandvisul, cativa copii trec pe langa tine si motocicleta si te admira… esti, pentru cateva secunde, idolul lor… te simti bine, le zambesti, dar ei pleaca… termini sandvisul si iti aprinzi o tigara… ce buna e… dar se termina si tigara… trebuie sa iti continui drumul… te simti revigorat dupa cafea si sandvis… apa nu ai baut-o toata… o pui la pastrare sub sa… poate mai incolo o sa bei din ea… pornesti iar motorul… ce sunet… te asiguri si intri iar pe DN… acum nu mai dai gaz… incep curbele in urcare… savurezi pentru scurt timp si peisajul… e intr-adevar frumos… treci de Sinaia, treci de alte localitati… ajungi la Vidraru… nu ai dat gaz… nu era nevoie, ai mers normal… ai si savurat drumul… superb… te gandesti ca e superba privelistea in unele locuri… de abia astepti sa te si intorci… trebuia sa iti iei si aparatul foto… pacat ca nu te-ai gandit mai bine… dar nui bai… data viitoare nu uiti… la baraj te opresti putin… mai fumezi o tigara si mai savurezi putin peisajul… ce frumos e… inca un motiv pentru care ti-ai luat motocicleta… tigara se duce repede… ce buna a fost… parca a avut ceva special… mai arunci o privire in jur, si pleci… urci, curbele sunt periculoase, deci mergi incet… nu exista vizibilitate aici, trebuie sa mergi incet, nu ai motiv sa te risti aiurea… te apleci pentru curba la stanga si vezi ca urmeaza curba la dreapta… dar nu vezi mai departe… copacii iti blocheaza raza vizuala… nu e problema, tu mergi incet… nu te-ai riscat si nici nu te vei risca… experienta isi spune cuvantul… esti bun… ajungi la curba la dreapta… te gandesti ca trebuia parca sa te apropii mai mult de marginea din dreapta a drumului… te uiti putin si te gandesti ca e ok… nu esti aproape de linia continua dintre sensuri… te gandesti ca trebuie sa te intalnesti cu Marius la Timisoara… nu l-ai mai vazut de ceva vreme… ati tot vorbit la telefon, pe mess… dar parca iti e dor de el… vrei sa savurezi o bere in compania lui… e altceva fata in fata… e mult mai frumos… treci de curba… te indrepti si vezi ca ai linie dreapta… accelerezi putin, dar iar franezi fiindca iar vine curba… dar tie iti plac curbele… esti bun, te apleci frumos intr-o parte, ai stil… urmeaza curba la dreapta… intri incet in curba… iar fara vizibilitate… te gandesti ca cineva ar trebui sa faca ceva in legatura cu chestia asta… dar e doar un gand rapid… ai ajuns in curba… vrei sa te apleci… si vezi cum vine… dobitocul cu duba depaseste in curba… vrei sa faci ceva dar… inainte sa schitezi primul gest, iti dai seama ca impactul e frontal… nu ai nici o sansa… nu mai esti bun… un sfert de secunda ai auzit zgomotul de anvelope scartaind de asfalt, luptandu-se pentru un strop de aderenta… dar tot ceea ce vezi acum sunt ochii speriati ai soferului… nu se astepta sa vii… nu te vazuse, nu se uitase… nu s-a asigurat… vezi soferul langa tine… se uita speriat la tine… realizezi ca esti in cabina, langa sofer… el inca se uita la tine speriat… te fixeaza cu privirea… si atunci… nu mai simti nimic… nu mai auzi nimic… totul se incetoseaza… ochii se inchid incet… incet… dar tu nu  vrei… nu asta e momentul… dar gandurile se duc… suflarea ta s-a oprit… ochii tai s-au inchis… nu mai auzi nimic…. e doar… intuneric… ultima bataie de inima o simti ca pe un gong… si nu vrei sa se opreasca, dar nu poti face nimic… totul s-a terminat… nu mai esti bun… degeaba ai muncit din greu, degeaba te-ai antrenat din greu sa inveti sa stapanesti motocicleta… totul s-a terminat in cateva secunde… soferul inca se uita la tine… nu mai poate misca nimic… se uita la tine… ochii lui te fixeaza… tu nu te misti… el e in soc… deodata, isi da seama… parca odata cu tine… esti mort… rapid, stupid…

Ultimele clipe…

In ultimele zile pot spune ca am fost destul de ocupat… nu am mai intrat pe blog aproape deloc, iar cand am intrat, numai chef sa scriu nu aveam… oboseala isi spune cuvantul de fiecare data… oricum, vorba unui amic: „O viata am si p-aia vrei s-o dorm?”… preluare Parazitii, stiu… dar suna bine… ma duce cu gandul la anii trecuti si la modul de gandire de atunci… cel mai mare pericol era sa nu cumva sa ma calce vreo masina in trafic… acum tot cam la fel a ramas… doar circumstantele s-au schimbat… nu mai merg pe jos… dar totusi merg prin trafic… incep sa inteleg de ce multi le zic celor care merg pe doua roti motorizate nebuni… nu pentru ca unii dintre ei fac tot felul de acrobatii cum ar fi mersul pe o roata sau oprirea pe roata din fata… acestea sunt pur si simplu manifestari personale… cine vrea si ii place, face… dar pur si simplu ideea de a merge prin trafic stiind ca de multe ori nu vei fi observat si astfel multi soferi pur si simplu trecand peste tine… nepasatori… nu, nu sunt vreun maniac sau obsedat de gandul ca toti soferii ma vor mort… dar unii dintre ei nu merita permisul… greseli care nu ar trebui sa existe, cauzatoare de moarte uneori, se intampla din prostie, neatentie sau nepasare… nu spun ca toti motociclistii sunt eroi sau rideri perfecti dar, putina atentie in plus pentru cei pe doua roti nu ar strica… acum ceva vreme cei de la Silver Pistons au facut o copie romaneasca a unui clip din S.U.A., menit sa atentioneze soferii asupra existentei celor pe doua roti pe sosele… e un fel de paradox aici… majoritatea soferilor se scuza prin faptul ca nu aud/vad motociclistul, iar daca acesta tureaza motorul pentru a fi auzit, ergo observat, acestia il acuza de rauvointa… ok dar, altfel cum il observi, daca nu te atentioneaza el? Nu, nu ma refer la cei care merg prin oras si merg constant cu turatii aproape de rosul turometrului, ma refer la cei care intr-o coloana de masini care este oprita, tureaza usor motorul pentru a i se face loc… dar bineinteles, aici vine romanismul nostru drag… „el de ce sa treaca si sa ajunga unde are nevoie daca eu stau blocat aici?”… invidia, lacomia, avarismul si lasitatea… o scumpa prietena tot le ia apararea soferilor in fata tuturor cunoscutilor… intr-un fel are dreptate… violenta nu ajuta la nimic… dar oare senzatia aceea pe care o ai in momentul in care iti dai seama ca in 2-3 secunde puteai sa fi ajuns intins pe asfalt iar singura ta vina sa fi fost ca vroiai sa te plimbi cu ce iti place cel mai mult sa mergi? Senzatiile traite in acel moment sunt diverse dar… cititi mai departe…

Ceilalti din masini se uita la tine curiosi, dandu-si coate si contrazicandu-se asupra faptului daca esti mort sau nu… ei vad miscari chinuite, incete… vad cum incerci sa te ridici si nu poti, dar ei claxoneaza… ei vor doar sa treaca mai departe… tu incerci sa iti dai seama daca esti intreg, incerci sa te ridici sa vezi daca motocicleta e intreaga… daca obiectul muncii tale de ani de zile este intreg… daca a scapat… pe multi ii auzeai inainte ca e fier si se repara… in acel moment acel fier este mai pretios decat oasele tale… schiopatand incerci sa ajungi la motocicleta, dar realizezi ca poti doar sa te tarasti… orice tentativa de mers normal este imposibila… dar… durerea? Iti dai seama ca durerea nu o simti, simti doar acea frica si… iti aduci aminte regretele tale… dorintele tale cele mai ascunse… iti aduci aminte si iti dai seama ca nu vrei sa parasesti lumea asta inainte sa ii spui acelei persoane dragi ca o iubesti, sa ii spui cat de mult tii la ea… sa ii spui cat o adori si cat de frica iti e pentru ea sa nu pateasca ceva… orice… sperantele se duc si incepi sa realizezi ce s-a intamplat… iti aduci aminte ca mergeai pe banda ta… dar… era libera… ce s-a intamplat? Intre timp te tarasti usor inspre motocicleta si ajungi langa ea… te uiti la ea… pare intreaga… doar carena dreapta e crapata si zgariata… vrei sa te ridici sa te uiti mai bine dar… nu poti… si iar iti aduci aminte… in dreapta ta, in fata, era o masina… da, bun, si ce-i cu asta? Ahaaa… acea masina a intrat pe banda ta si a pus frana… dar… nu a semnalizat… de ce a intrat pe banda mea? Nu m-a vazut ca mergeam?!?? Au!… incepi sa simti durerea… cotul drept incepe sa simta durere asa cum nu ai mai simtit in viata ta… te uiti usor la genunchi… cel stang pare ok dar… la cel drept pantalonii sunt sfasiati… vezi bucatile de carbon din genunchiera pe jos… si te miri… dar cum de s-a spart? Au!!… si mai puternic resimti durerea la genunchi… te uiti mai bine… dar… incepi si vezi cu claritate ca iti curge sange… mult… siroaie… incerci sa vezi mai bine genunchiul dar vezi pe jos, sub tine, sub cotul drept, cum un alt paraias de sange iti curge… intre timp incerci sa iti dai seama de ce s-a intamplat de fapt… si iti aduci aminte doar ultimele clipe… masina era in fata ta, frana brusca, ghidonul nu a mai ascultat si a inceput sa vibreze puternic… nu mai putea fi stapanit… iti e frica sa nu te lovesti de acea masina… tu esti acoperit doar de un costum… masina aceea e din tabla… iti aduci aminte iar de toate emotiile si sentimentele pe care le ravnesti inca, le doresti cu atata ardoare chiar in acel moment… dar… masina pleaca, se departeaza… tu nu poti insa sa te mai redresezi… simti cum roata din spate se duce in stanga, iar echilibrul nu mai ajuta la nimic… ultima clipa pe care ti-o aduci aminte, ultima imagine din capul tau este asfaltul si linia discontinua dintre benzi… acestea se apropie de capul tau, iar ochii tai se maresc, pupilele se dilata… exact atunci simti cum se rupe firul… Auuu!!! acuma gata, simti durerea in toata „splendoarea” ei… iti dai seama ca masina aceea a disparut, cotul drept nu poti sa il misti, iar genunchiul drept doare imens de mult… te uiti in spate si incerci sa iti dai seama de unde se aude acel zgomot asurzitor… nu reusesti sa deslusesti… privirea ta devine incetosata… simti cum durerea preia controlul iar tu nu mai poti sa faci nimic impotriva acestui lucru… batalia este de putina durata… esti lipsit de putere… mai reusesti doar sa arunci o privire la cer, sa iti ceri iertare… pentru tot… iar privirea ramane inspre cer… corpul tau a incetat sa se mai zbata… zgomotul a disparut, nu mai vezi nimic… e intuneric…

Andrenaline rush…

De cateva saptamani se pare ca vremea in Bucuresti e destul de frumoasa… zapada e din ce in ce mai putina, frig e mai mult noaptea, iar ziua soarele isi mai arata din cand in cand dintii sai ascutiti… iar desi zilele trecute o stare foarte neplacuta de deprimare si/sau dezamagire ma luase in bratele sale, se pare ca aceste zile insorite mi-au mai ridicat moralul… dar acum ma intreb… de ce oare in momentul in care m-am suit in sa am uitat de toti si de toate? Chiar asa de puternica sa fie senzatia incat sa uit de absolut tot si doar in momentul in care am „descalecat” de pe herghelie sa imi aduc aminte de cat de neplacuta poate fi viata? Poate o substanta chimica produsa de corpul uman sa fie mai puternica decat un drog? Se pare ca raspunsul este un „DA!” foarte hotarat… si nu spus de mine, ci confirmat de multi altii… desi prima senzatie este frica, aceasta dispare, incet, incet… se duce si cealalta senzatie care nu poate fi descrisa ii ia locul… iar aceasta parca pune in miscare fiecare muschi din crop si fiecare gand din creier… o invalmaseala de ganduri si emotii si senzatii care nu pot fi reproduse verbal, aduc rider-ul la placerea suprema… iar eu imi dau din ce in ce mai mult seama de motivul pentru care m-am apucat de acest…. viciu :p

Amore…

Citind blogul unui prieten, am gasit aceasta reclama, care mi-a placut, dar dintr-un singur motiv… melodia… ca sa nu mai lungesc, voi pune mai intai clipul comercial, apoi clipul cu melodia. Enjoy!

Baba din 41…

Aceasta femeie era de gasit in tramvaiul 41 (sau metroul usor, dupa numele nou…) de cativa ani… anul acesta, nu am mai vazut-o… oare cati dintre cei care mergeau zilnic cu 41 isi mai aduc aminte de ea? Retineti ca aceasta femeie nu striga in gura mare cat de saraca e ea si cata foame are in stomac, nu striga cati copii o asteapta acasa, ci doar incerca sa inveseleasca lumea, calatorii acestui trist mijloc de transport… daca vedea un cuplu de indragostiti le ura numai sanatate, iubire vesnica, copiilor le ura sporuri la invatatura, in cateva cuvinte le dorea tuturor numai de bine. Poate era o falsitate, poate nu, insa aceasta este printre putinii oameni care „cerseau” cu demnitate… Nu ii stiu povestea, desi imi doresc sa o fi stiut… Nu am ajutat-o cu mult, desi mi-as fi dorit sa o ajut cu mai mult… Poate anul acesta o sa o mai vedem in tramvai… Sau poate nu…

Fata de cei care sar in capul oamenilor zi de zi si fac tot posibilul sa scoata mila si banii calatorilor si cetatenilor, aceasta femeie incerca prin cuvinte sa ridice putin moralul celor din jur… banii primiti de ea erau primiti cu demnitate, iar in ochii ei se citea o multumire sincera… rar vazuta in ochii celor care traiesc din cersit… stiu, nu e bine sa cersesti, nu e ok… dar imi pare rau cand vad oameni carora destinul a uitat sa le mai dea o mana de ajutor… eu ma consider norocos… fata de altii care sunt mult mai rau decat mine… cei care trec pe langa Carrefour Orhideea inspre Calea Giulesti poate o cunosc si pe femeia aceea care doarme langa acea reprezentanta auto… acea femeie intr-adevar duce o viata dura… fata de noi, restul… oare ce reactie ar putea sa cred ca ar obtine femeia de la trecatori? Oare cati dintre acestia au avut o reactie de mila fata de ea? Oare cati dintre cei carora le-a inspirat mila acea femeie chiar au facut ceva pentru ea? Cati i-au dat macar o bucata de paine? Oare cati din demnitarii Romaniei au habar despre aceste personaje? Nu sunt rare… din nefericire daca ai ochi sa vezi, le vezi aproape peste tot… cand oare o sa realizeze romanii ca trebuie sa faca ceva? Oare cand o sa realizam noi, ca popor ca trebuie sa avem grija de batranii nostri? O vorba spunea ca daca stii trecutul unei natiuni, stii si viitorul… ei bine, parafrazand lozinca unei campanii de acum cativa ani, viitorul NU suna bine… ma gandesc cu groaza ca acel clip NU este amuzant, ci mai degraba tragic… la asta am ajuns ca natiune? Imi aduc aminte de o intamplare: eram cu niste prieteni in masina, ne intorceam de la munte, iar dupa Paralela 45, la cativa km era o veche dacie break impinsa de un om mai in varsta… noi am oprit sa vedem daca il putem ajuta… a ramas uimit acel om… nu se astepta sa opreasca cineva pentru el… impinsese la acea masina kilometri intregi si nimeni nu oprise, iar noi cand am oprit eram deja scoteam sufa ca sa il tragem… ne-a refuzat frumos, mai avea putin si ajungea acasa… dar totusi, si-a exprimat clar uimirea asupra faptului ca a oprit cineva sa il intrebe de probleme… mai ales niste „pusti” cu masina…

Ma uit in jur si ma minunez la viitorul clar al tarii… din ce in ce mai putini oameni, sufletele devin din ce in ce mai goale… oare unde vom ajunge? Oare era comunista nu a invatat pe nimeni nimic? Cand o sa realizam ca viitorul nostru este foarte sumbru daca nu facem ceva in legatura cu asta?

Nu stiu daca sa mai fiu mandru ca sunt roman… oare ce inseamna sa fii roman in ziua de azi?

mu.czone.ro (2)

Deci, acum cateva zile s-a lansat oficial serverul de MU al retelei C-Zone… acesta este momentan inca intr-o serie de teste si probabil va fi incontinuu datorita modificarilor si update-urilor care se vor face constant, tocmai pentru a multumi jucatorii… nu voi continua cu detalii fiindca testele oficiale nu s-au terminat, insa voi reveni cu noutati…

http://mu.czone.ro

http://mu.czone.ro/forum

Dance with the devil

You motherfuckerz are nothing, you cannot harm me…

kiwi’s mad world…

Melodia… superba… clipul… genial… pot spune ca este perfect pentru a ma binedispune intr-o mica masura, mai ales tinand cont de starea in care ma aflu de cateva zile… dar ajung cuvintele… melodia spune totul…

presa…

Dupa mult timp de NEcitit ziare ma apuc azi sa citesc o amarata de hartie care se vrea a fi ziar de Bucuresti… ce imi vad ochii? Stiri diverse, interesante, din care aflu chestii importante cum ar fi faptul ca Mutu isi inseala sotia cu o gagica, sau cel putin asta sustine presa italiana… mai aflu ca Lazarus se crede cavaler (omfg, deci asta chiar m-a dat pe spate…), ca Victoria Beckham a avut o scena aproape asemanatoare cu celei patite de Janet Jackson (sfarc dezgolit, vai!)… aflu ca politicienii nostri, pe care i-am votat cu totii cu toata increderea pentru un viitor mai bun si-au facut sarbatorile care pe unde au apucat prin alte tari straine (deh, .ro nu le mai ajunge…)… mai aflu despre vedetele autohtone ca Elena Basescu face reclama la Maserati iar Marijuana (cea mai fidela fata!!!) si-a inchis unul dintre magazinele sale de bijuterii… si in afara de asta imi mai aduc aminte despre turistii romani blocati in Bulgaria, care au „evadat” din „ghearele” politiei bulgaresti…

Pe scurt, doar niste aberatii, niste tampenii pe care un ziarist adevarat niciodata nu ar avea lasitatea sa le scrie… dar fiindca traim in .ro, se pare ca nu conteaza talentul si placerea cu care practici o meserie, ci rudele, spaga, pilele, etc… astfel ies „bombele” de prosti de pe bancile facultatilor de Jurnalism… nu acuz fiecare ziarist din .ro, dar majoritatea din nefericire nu prea au habar cu ce se mananca intr-adevar jurnalismul profesionist… culmea, am gasit mai multe greseli ortografice intr-un text din ziar decat intr-o lucrare de control al unui elev de clasa a 3-a… asta nu da nimanui de gandit? Eu ma gandesc putin la viitor si mi-e groaza de analfabetii care vor influenta tineretul tarii intr-o maniera mai urata decat manelele… parca in acest domeniu era intr-adevar mai bine pe vremea lui Ceasescu… atunci se scria corect limba romana… existau corectori ortografici care NU aveau voie sa greseasca si intr-adevar stiau mai bine ortografie decat un profesor de gramatica… cu toate ca subiectul era unic pe acea vreme, acum degeaba exista aceasta „libertate a presei”… dintr-un ziar citit complet doar 1-2 articole sunt relativ interesante… in rest doar stiri dubioase ce urmaresc „reitingul”… sincer imi e mila in ce hal am ajuns ca tara… daca unii dintre profesori au ajuns sa debiteze mai rau decat un schizofrenic, atunci se pare ca decadem ca natiune… si asta datorita cui? Multumita presei prea-iubitoare de stiri de senzatie… de ce sa scrie despre ceva pozitiv cand pot scrie despre o crima, un viol, despre o vedeta care si-a marit averea si nu o da la nimeni…

Presa… bleah!… mi-e scarba…