zbor… simt cum mai am putin si plutesc… ma uit pe geam la privelistea de afara si simt ca parca ma ridic… alb… atat de frumos, atat de pur… pacat ca in secunda urmatoare realizez ca sunt inca in .ro si ceea ce vad nu are cum sa mai dureze mult, si asa ceea ce se vede afara fiind rezultatul naturii care parca s-a razbunat pentru ce a iertat anul trecut…
Dar revenind putin la realitate, inzapezirile au cuprins .ro si nu numai, pe strazi sunt oameni inzapeziti in masini, pe drumuri din afara localitatilor troienele de zapada depasesc orice imaginatie… o fufa de la TV rade si i se pare amuzant faptul ca o ambulanta nu are cum sa ajunga intr-un sat uitat de lume la o viitoare mamica… ma intreb daca i s-ar fi parut la fel de amuzant daca era chiar ea acea viitoare mamica… pe strazi lumea se buluceste sa mearga cu masina desi cu metroul poate ar scurta cu jumatate timpul alocat calatoriei… ma intreb oare ce fel de minte iti trebuie ca sa te uiti dimineata pe geam, sa vezi troiene de zapada si sa iti spui in gand: „mda, azi voi merge cu masina la munca…”. Nu cred ca este nevoie de multa materie cenusie pentru astfel de ganduri… dar cu o ora mai tarziu acelasi om probabil se intreaba de ce sunt atat de aglomerate strazile acoperite de zapada si de ce se circula atat de greu… probabil trebuie sa fii un geniu sa iti dai seama ca pe o astfel de vreme trebuie sa fii tampit sa iesi cu masina cand exista alte mijloace de transport (MULT MAI IEFTINE BA!!!).
Si totusi eu zbor in continuare, imi aduc aminte de cand eram copil si ma jucam in zapada… dar stai! ce m-ar putea opri? Troienii de zapada stransi pana acum parca ma asteapta sa vin… dar din nou, ma trezesc la realitate si imi aduc aminte de ceea ce imi doresc de ceva vreme… tanjesc, ard… in curand… voi fi din nou liber… pana atunci, zbor… visez… plutesc…
… si am intrat in 2008… cand m-am trezit si m-am gandit sa vad cum arata noul an, parca am fost usor dezamagit… credeam ca o sa fie surle si trambite pe strada… erau aceiasi gunoieri care strangeau si in 2007 gunoiul de pe strazi… poate imi doream prea multe, poate imi imaginam prea multe… poate am fost prea nerabdator… cert e ca afara este acelasi cenusiu zilnic pe care il vad din toamna… am fost intrebat daca m-am gandit ce vreau de la 2008… am raspuns simplu ca habar nu am… in acel moment aveam un singur lucru in gand si acum cand scriu aceste randuri la fel… vreau sa ma echipez, sa ma sui pe motor si sa plec… departe, unde vad cu ochii… era o vorba: „Tinerii motociclisti isi aleg o destinatie si pleaca; batranii motociclisti isi aleg o directie si pleaca…”
Eu vreau doar sa plec, nu conteaza unde, nu vreau sa ma uit inapoi… vreau doar senzatia aceea care ti-o dau cele doua roti atunci cand se invart din ce in ce mai repede… vreau acea senzatie de frica amestecata cu placere orgasmica pe care ti-o da strada la viteza… pana acum acea senzatie pe doua roti imi era data de bicicleta… acum vreau mai mult… mult mai mult… more and more, pana cand… ce? Nu stiu… stiu doar ca vreau din ce in ce mai mult… si imi doresc acest lucru cu patima cu care doi indragostiti care nu s-au mai vazut de ani de zile alearga unul catre celalalt… cu nerabdarea cu care un copil isi deschide cadourile… cu durerea unei mame atunci cand isi pierde copilul…
Ce vreau, ce imi doresc eu din 2008? Cat mai multi km… fara sa incep sa aberez cu tot felul de dorinte ascunse sau tampenii… da, vreau si eu armura aceea vazuta pe net la nush care magazin… da, as vrea si eu acele ghete racing care sunt ultimul racnet in look si stil… dar hai sa fiu realist… eu vreau doar sa merg… singur sau nu… vreau sa simt vantul cum imi bate coltul obrajilor, cum ma mangaie si cum imi face capul sa se miste din ce in ce mai greu…
Vreau… da, imi doresc cu ardoare… dar pana la primavara sau pana cand se incalzeste vremea, astept… rumeg in tacere linistea apasatoare ce m-a insotit in anoul nou si pana acum… si ma linistesc cu un cantec…
Banuiesc ca fiecare dintre noi, la sfarsit de an, are macar un moment de reculegere in care se gandeste la anul care tocmai e pe cale sa se sfarseasca. Ce a facut bine, ce a gresit, ce realizari a avut, ce dezamagiri a trait, ce si-a dorit, ce a urat… in acest moment tarziu, putin incalzit de niste aburi „toxici”, ma gandesc la momentele de depresie care intristeaza lumea la sfarsitul fiecarui an. Citisem pe undeva o statistica ce spunea ca de sarbatori, procentul sinucigasilor este mult mai mare fata de alte perioade ale anului. Trist… dar adevarat… e aiurea cand dai de o persoana care e trista, sau mai bine zis fara sa vrei ii descoperi un moment de tristete… moment tragic parca, in care se descopera sufletul unui om… pacat ca la foarte multi doar acele momente sunt pline de adevar si patima… dar sunt si alte momente pline de lacrimi, amintiri neplacute, temeri ascunse iesite la iveala, dureri sufletesti si altele. Pacat de aceste momente… dar pacat ca de multe ori nu ai cu cine sa le imparti… sau ai? Gandeste-te bine pe cine ai in preajma, cat de mult vrei sa imparti durerea ta si cel mai bine sa te gandesti cat de dispusi sunt „prietenii” tai sa te asculte… acest lucru poate face diferenta dintre tine ca persoana, ca om… si o statistica… pana la urma, cred ca un an intreg nu trebuie sa te zbati neaparat pentru bani, faima, putere, masina, casa… ci pentru tine… pentru ca in momentele in care ai cu adevarat nevoie de cineva, acela sa fie langa tine si sa aibe in continuare sa iti zica „Frate, va fi OK! Trecem si peste asta!!!”. de multe ori ca om, ca persoana, ca o fiinta cu suflet, cu trairi, simtiri, sentimente, avem nevoie doar de un zambet… da, un zambet cald, eventual de o vorba buna spusa la momentul potrivit ar face minuni. Fara pretexte de plecare sau scuze puerile… un zambet, poate chiar lipsit de cuvinte, dar cald, imbietor, incurajator, o palma care a mangaie usor crestetul, obrazul, umarul… tandra, sa alunece prin suvitele de par, la care cireasa de pe tort ar fi, alaturi de acel zambet imbatator, o vorba buna: „Sunt aici. Hai, ia-ma in brate! Stii ca va fi OK, stii ca te vei simti mai bine mai tarziu, stii ca suntem impreuna si nimic nu ne va sta in cale!”.
Sa nu facem confuzie intre iubita/iubitul care si ea ar trebui sa zica la fel si prietenul pe care il cunosti de ani buni… ce e mai sus poate fi si un amestec intre reactiile celor doi, dar… de multe ori difera… si ceea ce se intampla din nefericire in ultimii ani, e faptul ca de cele mai multe ori primesti ceea ce ai nevoie de la persoane de la care te astepti cel mai putin… nu am ce spune, am vazut multe la viata mea si nu sunt vreun filosof… dar omenirea a ajuns sa nu mai stie ce este acel sentiment numit simplu „dragoste”… care tocmai de sarbatori ar trebui sa iasa din suflete. Acele vorbe simple: „te iubesc” pot insemna multe insa, spuse din multe guri, de prea multe ori, isi pierd valoarea… dar nici nu trebuiesc rostite de multe ori, o simpla privire poate deschide suflete. Poate deschide mintea unui om o privire aruncata usor, prin ea poti cerceta sufletul cuiva… de multe ori suntem orbi si nu vedem insa… o simpla privire aruncata in jur pe o strada din .ro dezvalui un adevar crunt: dragostea este pe moarte… copiii nostri oare vor sti ce inseamna aceste cuvinte? Oare vor sti senzatiile acelea care te ridica in al noualea cer pentru ca dupa doar o clipa sa te arunce in fundul iadului? Poate este un defect al omului insa, manifestarile sunt ale unei dependente… chiar daca se sufera in dragoste, aproape nimeni nu poate rezista fara sa fie iubit sau sa iubeasca… din nefericire acest lucru se intampla din ce in ce mai rar la noi… acea privire aruncata pe strada dezvaluie minti ingrijorate, multa ura si foarte putina dragoste. Oare cati tineri mai savureaza o simpla imbratisare? Stiti voi, acele momente care nu ati vrea sa se termine niciodata… cand strangeti cat puteti de tare unul de celalalt si parca tot nu strangeti indeajuns de tare… macar acum, la sfarsit de an, realizeaza cineva ca pretutindeni acel sentiment ciudat care spune ca lipseste ceva, ne arata ca avem nevoie de dragoste?
O privire, un zambet, o mana, o imbratisare… o lacrima… personal, va multumesc tuturor care mi-ati fost alaturi, la bine si la rau, poate va stiti, poate nu va stiti, insa eu va iubesc pe toti… fara voi viata mea nu ar mai avea acel „Je ne sais quoi”…
In continuare va las sa ascultati o melodie placuta mie si sper ca si voua…
Si iata cum Anul Nou se apropie cu pasi repezi… toata lumea este ocupata sa cumpere cadouri, sa planifice, etc… pacat ca multa lume uita semnificatia adevarata a sarbatorilor, denumind comercial Craciunul „X-Mas”… foarte putini oameni mai inteleg notiunea de sarbatoare petrecuta in familie, linia trasa acum la sfarsit de an si cantarul pe care punem faptele bune, cele rele, reusitele si nerealizarile… desi ma repet, va doresc tuturor numai bine si sper ca aceste sarbatori sa va implineasca mai mult sufleteste decat material… sa nu mai fugim dupa cadourile scumpe, ci dupa dragoste. Pana la urma de asta avem nevoie toti, fara dragoste omul nu ar mai fi om…
Zilele trecute am avut parte de niste intamplari mai putin fericite care m-au cam pus pe ganduri… nu intri in detali insa am mai trecut prin asa ceva, precum aproape fiecare om indragostit a trecut macar o data… e greu, e gretos de greu, insa sper ca rezultatul sa fie unul pozitiv… ce pot spune in afara de faptul ca trebuie sa pretuiti persoana de langa voi… aveti mare grija fiindca nu stiti cat de repede si cat de usor o puteti rani… toate cele bune!
Pentru retardul care a lasat comentariu negativ la un post impotriva ungurilor care ne strica tara, raspund cu un deget si sper sa te vad si la fata, nu de altceva dar sunt sigur ca nu ai mai avea nimic de spus… fie esti ungur, fie tigan, fie un retard fara sperante… pai bravo mai baiatule… tu in tara ta iti place sa fii o minoritate? Fiindca asta esti considerat de ei… dar totusi, de ce sa imi bat capul cu o persoana de genul tau? Probabil ca esti fericit de viata ta ratata si zambesti ironic la orice tentativa de inteligenta pe care o intalnesti… ce pot sa iti urez decat Sarbatori Fericite si sper sa realizezi acest adevar pana nu e prea tarziu pentru tine…
Comentariul pe care NU l-am aprobat:
":)):)):)) esti mai penibil decat ungurii pe care ai vrea si subliniez, AI VREA tu numai, sa-i dei afara din tara….esti o jigodie penibila."
Zilele trecute am avut ocazia sa vad filmul lui Cristian Nemescu (cred…), „Marilena de la p7”. Mare rahat… nu stiu exact pentru ce a primit atatea laude si premii… in afara de momentele tragicomice specific romanesti, aceeasi lipsa de substanta din film, din scenariu, din personaje… ma gandesc ca in ultimii ani, singurul film romanesc care intr-adevar m-a impresionat a fost „Moartea domnului Lazarescu”, desi puternice urme ale lipsei actorilor au marcat filmul… remarci jignitoare, vorbe dure, violenta gratuita… cam asta descrie orice film „de succes” din .ro… pacat de ideea filmului pierduta undeva pe drum, printre maldarii de gunoaie din film… actorii tineri care inca trebuiesc cizelati, dar si cei batrani care poate au nevoie mai mare de talent decat cei tineri… luand putin la rece filmul, poate ideea de baza este ok, dar transpunerea este problematica… oricum personal, prefer teatrul romanesc peste cinematografie… si acum imi aduc aminte cat de impresionat am fost de „Richard al III-lea” in care actorul principal a fost Marcel Iures.
Pe motor cu un amic… el inaintea mea cu vreo 20-30 de metri, inainte de o intersectie mai mare din Bucuresti; pentru a ajunge la intersectie noi trebuia sa facem stanga de pe o strada secundara… amicul meu in fata, face stanga dar din dreapta lui(de pe aceeasi strada!) o Dacie veche ruginita cu un sofer si mai obosit vireaza mai din scurt, gata sa il dea jos pe amicul meu… eu fiind in spate, dar nici foarte aproape, am vazut doar ca amicul meu NU a cazut, ci si-a continuat drumul… cand am ajuns si eu la intersectie, Dacia oprita la semafor, amicul meu in fata ei, calare pe motor, certandu-se cu „obositul”, acesta chiar deschizand usa, probabil cu intentii nu prea pasnice… ajung in dreptul portierei sale, ii bat putin in geam si ii spun frumos sa intre la loc in masina, fiindca NU are dreptate. El incepe sa vocifereze ca motociclistul i s-a bagat in fata, el fiind total nevinovat, moment in care imi repet „rugamintea”, pe un ton mult mai serios si mai autoritar, plusand faptul ca eu eram in spatele lor si am vazut totul. Cateva secunde de uimire pe fata mosului au fost urmate de portiera inchisa si un zambet (fortat) cu care a inceput sa spuna ca astfel de lucruri se mai intampla in trafic, etc…
Ma intreb oare ce ar fi facut mosul in continuare daca ar fi fost singur… acum vreo 2-3 saptamani chiar a fost un caz in Bucuresti in care un motociclist a fost agresat de un alt mosulica, atunci obiectul agresiunii fiind o butelie goala de gaz… tupeu exista… nesimtire exista… doar oare majoritatea celor din trafic gandesc inainte de a face sau a spune ceva? Daca eu nu as fi vazut totul dinainte, as fi fost tentat sa ii dau dreptate acelui mosulica, varsta „respectabila” inselandu-mi simtul adevarului… deci dragi participanti la trafic, va rog sa imi iertati greselile, fiindca si eu vi le voi ierta pe ale voastre… dar hai sa nu facem tambalau si crima din traficul din Bucuresti, care e si asa foarte murdar…
trasnaile vietii din prisma unui om... normal :p 
comentarii