Ocupat…

M-am trezit. Ceasul arata ora 9:42PM. Am dormit doar cateva ore… incerc sa imi aduc aminte exact cand am adormit, daca cumva am uitat ceva, daca cumva trebuia sa mai fac ceva… in schimb imi aduc aminte ca imi e foame. Ar trebui sa ma ridic din pat ca sa ajung la bucatarie (Doh!, acolo e mancarea…). Pfoai ce lene imi e… doar lene? Senzatia parca e si de durere… molcoma, surda. ce ai facut azi? Hmmm… ce nu ai facut? cu ziua de ieri plina de activitati, cu noaptea petrecuta la servici si cu ziua de azi petrecuta hai-hui prin oras, oboseala incepe sa isi faca aparitia… rau… mai devreme intr-adevar simteam oboseala… acum parca e mai grea sau… oare ce o fi aceasta senzatie? Poate doar imi e somn… nu m-am trezit inca… am chef de o cafea… dupa lungi cointemplari ajung la bucatarie, iar acolo ma loveste: maine mai ai inca multa treaba… ai programare de dimineata, iar pana seara ai oboseala garantata… si NU este o zi petrecuta la munca… stress, oboseala, zi de zi… asta e viata pe care ne-o dorim cand suntem copii? In nici un caz… dar na… asta e… odata cu varsta grijile au crescut, firele albe au aparut, iar eu… eu nu imi mai gasesc acel copil nevinovat din mine…

Tu il mai ai?

flying…

zbor… simt cum mai am putin si plutesc… ma uit pe geam la privelistea de afara si simt ca parca ma ridic… alb… atat de frumos, atat de pur… pacat ca in secunda urmatoare realizez ca sunt inca in .ro si ceea ce vad nu are cum sa mai dureze mult, si asa ceea ce se vede afara fiind rezultatul naturii care parca s-a razbunat pentru ce a iertat anul trecut…

Dar revenind putin la realitate, inzapezirile au cuprins .ro si nu numai, pe strazi sunt oameni inzapeziti in masini, pe drumuri din afara localitatilor troienele de zapada depasesc orice imaginatie… o fufa de la TV rade si i se pare amuzant faptul ca o ambulanta nu are cum sa ajunga intr-un sat uitat de lume la o viitoare mamica… ma intreb daca i s-ar fi parut la fel de amuzant daca era chiar ea acea viitoare mamica… pe strazi lumea se buluceste sa mearga cu masina desi cu metroul poate ar scurta cu jumatate timpul alocat calatoriei… ma intreb oare ce fel de minte iti trebuie ca sa te uiti dimineata pe geam, sa vezi troiene de zapada si sa iti spui in gand: „mda, azi voi merge cu masina la munca…”. Nu cred ca este nevoie de multa materie cenusie pentru astfel de ganduri… dar cu o ora mai tarziu acelasi om probabil se intreaba de ce sunt atat de aglomerate strazile acoperite de zapada si de ce se circula atat de greu… probabil trebuie sa fii un geniu sa iti dai seama ca pe o astfel de vreme trebuie sa fii tampit sa iesi cu masina cand exista alte mijloace de transport (MULT MAI IEFTINE BA!!!).

Si totusi eu zbor in continuare, imi aduc aminte de cand eram copil si ma jucam in zapada… dar stai! ce m-ar putea opri? Troienii de zapada stransi pana acum parca ma asteapta sa vin… dar din nou, ma trezesc la realitate si imi aduc aminte de ceea ce imi doresc de ceva vreme… tanjesc, ard… in curand… voi fi din nou liber… pana atunci, zbor… visez… plutesc…