first time….

Vine seara, ajung la munca… o noapte obisnuita, se pare… aceleasi probleme neterminabile care ma obosesc numai la vedere… ma gandesc ca poate, vorba unui prieten, m-am nascut obosit :p… insa na, este jobul meu si totusi pana gasesc ceva mai bun, raman aici… ma pricep la ceea ce fac, fac bine ceea ce fac si recunosc, de multe ori imi si place. Noaptea trece greu, totusi, sunt nerabdator pentru a doua zi. Este o zi mare (oare?) fiindca trebuie sa plec. Nu departe, adica na… relativ departe fiindca plec catre alt oras… ma duc cu treburi personale (:x)… simt ca mor de nerabdare se sa faca ora 9:00 pentru a pleca cat mai repede… momente de piroteala insa nu pot sa adorm… gandul meu este departe, la drum… oare voi ajunge repede? Oare voi avea probleme pe drum? Oricum autocarul pleaca pe la 12:00, deci timp as avea sa dorm putin… dar parca nu m-as culca… daca cumva adorm si nu ma trezesc la timp? Nu as vrea sa intarzii… am promis ca seara voi fi acolo… ma uit la ceas… de abia este ora 2:00… inca mai am mult pana sa plec de la „scarbici”… dar na, poate pot sa imi omor timpul cu ceva.. .deja am ajuns la acei „timpi morti” de la un job care te omoara psihic… plus gandul la plecare ma macina incet… incet… ma uit destul de des la ceas, parca timpul se scurge interminabil de incet… hai ca s-a facut 7:00… mai am putin… inca putin… ma gandesc sa trec pe acasa si sa im ifac repede bagajul (deh, ieri mi-a fost lene :p), ca apoi sa mananc si eu ceva, sa fac un dush, o baie si apoi sa ma pregatesc psihic de drum… poate si o cafea… sau nu… rezist asa, fara intaritor? Poate ca da… am rezistat si mai mult… dar nu ar fi mai bine sa ma si odihnesc putin? „Lasa ca te odihnesti in autocar!” ma gandesc… si cu alte ganduri si preocupari parca trece putin mai repejor timpul… ajung si ceilalti colegi, schimburile… deja se face ora 9:00… in cateva minute ajung acasa unde primii pasi sunt catre baie, un dush rapid dar cuprinzator (si putin cam rece – fir-ar mama voastra astia de la apa nova!!!), dupa care incerc sa mananc ceva… emotiile insa parca ma coplesesc… nu pot manca, nu pot inghiti, chiar am o stare de voma parca… ma uit la ceas, se apropie ora 11:00 iar eu trebuie sa plec catre autogara… vorbesc cu persoana la care trebuie sa ajung si parca imi aduc aminte de un gand razlet… dar nu, am luat bilet, am bagajul gata, mai bine stau cuminte in banca mea… astfel de ganduri nu duc de multe ori la ceva bun… oare? Dupa cateva discutii devin din ce in ce mai agitat si imi iau cheile… ma imbrac si plec rapid, fara bagaj, direct la motocicleta… da, asta imi era gandul… oare sa fac ceea ce am visat atata timp? Oare pot singur sa fac ceea ce altii m-au sfatuit sa NU fac fiindca e „periculos”, „dificil” si poate inca nu sunt pregatit? Dar oare ma simt pregatit? Sincer, NU… nu ma simt pregatit, simt doar ca vreau sa fac asta… mai ma gandesc pe drum la tot ceea ce implica faptul ca vreau sa plec calare… ma gandesc la faptul ca noaptea nedormita si-a lasat amprenta pe atentia mea distributiva si poate voi face greseala vietii mele… insa ajung la motor si il pornesc… iar pe fata mea deja se citeste un zambet… pana acasa acel zambet s-a transformat intr-un ranjet obsedant… parchez rapid in fata blocului, ajung sus, imi iau echipamentul si rucsacul si ies pe usa… ma gandesc inca o data la ce ma asteapta si la faptul ca poate mai am o sansa sa renunt si poate sa scap cu viata… insa acest gand se duce destu lde repede din mintea mea si ma trezesc deja pe autostrada… nu stiu cand am ajuns, nu stiu cand am facut plinul… stiu doar ca am ajuns pe autostrada, ma uit la cer si vad ca e innorat… vantul bate insa e ok, nici viteza nu e mare… viteza constanta de 130-140 pe autostrada e foarte legala, recunosc ca nu e chiar pe placul meu, insa nu o duc atat de bine cu banii incat sa depasesc cele 2 masini de politie din fata mea (culmea, si cu radar fiecare din ele…). Asa ca ma multumesc sa stau in coada lor… oricum autostrada o parcurg destul de repejor, intr-o ora maxim ajung in pitesti… tot felul de ganduri im itrec prin cap, tot felul de temeri ma cuprind insa, parca niciodata nu m-am simtit ca acum… oare ce sentiment e asta… frica amestecata cu placere… este adrenalina insa, niciodata nu am mai simtit-o asa… ma trezesc la capatul autostrazii si trecand prin coloana de masini… primele masini de care trec sunt cele de politie insa la cea pe care am urmarit-o pe traseu opresc si ii fac cu mana prietenos soferului… deh, nu ma pot abtine… mi-a placut sa stau fix in coada lui, chiar daca as fi vrut mult mai mult sa ajung in pitesti in cel mult jumatate de ora… aglomeratia se termina odata cu orasul, drumul duce printre niste sate apoi bucati de padure… Dealul Negru nu este atat de negru, ma gandesc… un mers relativ usor si relaxat ma fac sa ma simt bine pe curbe, printre masini, accelerari, decelerari… e atat de frumos… dupa drumul drept de pe autostrada curbele sunt mai mult decat binevenite… ma trezesc in Valcea… oare cand am ajuns aici? Mai vreau curbe… mi-a placut mult de tot… de ce s-a terminat? Ma simt ca un copil care plange dupa jucaria lui… dar totusi imi aduc aminte ca am un drum de facut si de abia am facut ceva mai mult de jumatate… de fapt cam o treime, iar partea cea mai grea inca nu a sosit… dupa ce plinul a fost facut o tigara intra perfect cu apa plata cumparata de la benzinarie (nu, nu o beau cu lamaie dar nu suportam acid sau cofeina in momentul ala). Dupa ultimul suflu imi pun casca pe cap si plec iar… ies din oras si ma trezesc trecand prin sate… observ cum lumea se uita la mine cand trec si realizez ca pe tot parcursul drumul multi se uitau la mine… oare ce oi avea atat de special? Nu cred ca arat eu sau motorul atat de bine incat sa atragem priviri infocate ale fanilor ad-hoc si nici macar nu m-am dat tare ca sa zic ca se uita lumea la racheta… apoi, dupa o curba, intr-o linie dreapta in care nu am accelerat puternic, ma loveste un gand si realizez de ce se uitau la mine: „ESTI UN IDIOT!!!”… motivul? Casca, manusile, armura prezente… in rest am pantaloni de blugi 3 sferturi si adidasi… un cretin mai mare nu cred ca exista… doh! Cat de inconstient sa fiu? Si de cate ori nu ma gandeam si ma asiguram eu pe mine insumi ca la drum lung voi pleca doar echipat complet…. se pare ca sunt un idiot… trag o injuratura si zic: „Asta e… las ca oricum merg usor… doar sa nu am vreun ghinion cretin… ca eu oricum is petarda…”. vin virajele… ma dau, imi place… mi-a revenit senzatia de placere de pe Dealu Negru… doar ca acum s-a amplificat… Valea Oltului e plina de curbe… mai mici, mai mari, potrivite, linii drepte nu prea lungi uneori… e frumos intr-un cuvant… ma uit pe o borna de kilometraj… de abia 20 de kilometri… ma mir… am avut senzatia ca am mers mai mult… in fine, mai merg, imi place si ma trezesc depasit de un „bunic” pe un BMW (tot motor…). Se cam grabeste bunicutzu’ insa ma uit mai atent si observ cu cata maiestrie ia curbele… nu se grabeste, insa se citeste clar experienta… poate intr-o zi voi fi si eu ca el… poate… il vad cum se indeparteaza, iar eu vad cum ma apropii de sfarsitul curbelor… intr-un fel imi pare rau insa, parca spatele incepe sa ma deranjeze… da, drumul este obositor, nu am ce zice… iar faptul ca nu m-am odihnit cum trebuie inainte sa plec isi spune cuvantul… asta e, incerc sa rezist si ma gandesc ca mai am putin… ma apropii de rondul de unde stiu sigur ca doar 14-15 km ma mai despart de Sibiu… ma bucur.. enorm… si il salut pe bunicu’ de mai devreme care se intoarce sa mai dea o tura pe Valea Oltului… ma cuprinde un sentiment de invidie… imi pare rau insa, chiar il invidiez… asa cum eu am savurat acele curbe probabil ca si lui i-au placut… in fine… imi readuc aminte singur ca poate intr-o zi voi fi si eu ca el… poate mai bun? (ma magulesc singur insa este intotdeauna loc de speranta, nu? :p). Dupa rond drumul este foarte ok, soseaua este relativ dreapta insa asfaltul este foarte bun… profit de sansa pentru ceva viteza… pe autostrada nu am vrut sa ma risc, pe curbe nu am vrut sa ma sinucid asa ca am mers relativ usor… acum am sansa sa recuperez :D. Traficul e chiar ok… nu e aglomerat… iar cand am si vazut orasul, deja ma simteam sus… nu stiu de ce… nu imi place sa fiu deasupra multora insa, in acele momente chiar ma simteam… ca un zeu… am reusit sa fac ceva, pe plan personal o consider o reusita enorma… iar drumul, o placere… nu stiu cand m-am trezit singur pe sensul meu de mers, insa bratele mele erau ridicate in lateral si parca asteptam sa vina un inger sa ma imbratiseze… privirea era inspre cer si Ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa parcurg acel drum. Pentru prima data de cand merg pe motocicleta, senzatia a fost de nedescris… adrenalina intr-adevar imi place… senzatia de viteza este unica… inima batand cu disperare pentru un gram de sange pompat catre creier si celelalte organe este ca un orgasm psihic… in acel moment eram mai presus de orice altceva… era prima data cand simteam ca intr-adevar sunt motociclist. Nu vitezoman, nu dependent de adrenalina sau…. altceva… pur si simplu motociclist… pacat ca s-a terminat drumul… pacat ca organismul nu mai rezista… as fi vrut mai mult… mult mai mult… insa atat mi-a fost dat sa simt pentru moment… am realizat totusi ca cei din masinile de pe contrasens se uitau speriati la mine… nu prea era bine ceea ce faceam… insa recunosc… era bine! Era mai mult decat bine… eram fericit… pentru prima data in viata simteam cum in vene imi curge seva vietii, iar ceea ce respiram era fericirea pura… ranjetul meu suprem nu se compara cu nici o alta senzatie traita vreodata… insa din nefericire visul se termina… ajung in oras… parchez, ma ridic de pe sa… si realizez cat de obosit sunt… insa ranjetul nu mi-l pot sterge de pe fata… pentru prima data simt ca… chiar sunt fericit… obosit… dar… fericit…

Tu vida es mia….

Ca pasager, trebuie sa ai incredere oarba in rider… cel care iti tine viata in palme, care se joaca cu acel fir de atza de care iti atarna suflarea… ma gandeam comparativ cu UK ca acolo este foarte diferita viziunea asupra pasagerilor fata de cum e la noi… aici, toate fufele vor sa isi arate thongul de pe saua pasagerului iar la ei… sa zicem doar ca „Gas, Grass or Ass” se aplica excelent la situatiile de acolo…

Ma gandeam la una dintre situatiile pe care le-am avut ca pasager… exact primul drum ca pasager… foarte foarte frica mi-a fost, recunosc… nesimtind motocicleta in controlul meu, eram pierdut… de atunci am mers foarte putin ca pasager. in alta ocazie cand am avut un pasager pe care multi il „hulisera” ca nu stia sa se tina, etc, am ramas aproape uimit… ne-am potrivit la fix, iar drumul pana la destinatie a fost prea scurt… dar per total, la un drum mai lung, este intr-un fel foarte incomod sa ai pasager… greutatea sustinuta in echilibru creste si dificultatea la fel, creste. Este comod fiindca motocicleta se aseaza mai bine la drum insa, chiar daca pare usor din prima, trebuie exercitiu si aici…

Relatia rider – pasager ar trebui sa fie una de mare incredere datorita modului de mers al riderului. Daca riderul se apleaca cat de putin intr-o parte, pasagerul trebuie sa imite miscarea… 2 corpuri trebuie sa devina unul singur in momentul curbei, opririi sau accelerarii… dar mai multe, mai tarziu… timpul preseaza asa ca poate data viitoare reusesc sa aberez mai mult :p

Life…. just the way it is…

Plecarea a fost scurta… toata lumea la ora stabilita era deja acolo… strangeri de mana scurte, ganduri multe si emotii si mai multe… plecarea era stabilita de mult timp… deja de cateva luni bune toti se gandeau si erau nerabdatori sa plece… ca un facut, toti mergeau atat de bine, coloana era aproape dreapta… cele 14 motociclete mergeau usor, opreau la semafoare toate si asteptau cuminti verdele… traficul de la ora 7 dimineata era frumos… doar cateva masini ratacite, majoritatea taxi-uri… iesirea din Bucuresti a fost rapida… viteza a crescut, dar ordinea a ramas… toti se intelegeau doar din ochi, din priviri… nimeni nu iesea din coloana… mancarea, bautura, corturile, gratarul erau impartite din seara dinainte… drumul nu era lung… dar era placut… nici unul dintre bikeri nu simtea oboseala sau stress… doar emotiile si nerabdarea care macina adanc sufletul fiecaruia… masinile care depaseau coloana treceau… soferii si pasagerii erau uimiti de cata disciplina putea fi in acel grup de motociclisti… primul popas a trecut pe nesimtite… incet, incet, fiecare incepea sa se trezeasca la realitate… intr-adevar, clipa de plecare trecuse iar ei, toti, erau deja pe drum… era adevarat… atatea nopti pierdute cu vise despre acel drum… acum se adevereau… toti erau atat de fericiti… deja nu mai conta daca era localitate sau nu pe unde treceau… toti trecatorii sau soferii din masinile din trafic erau uimiti… iar fiecare dintre rideri simtea o inaltare prin coloana din care facea parte in acel moment… au trecut si altii cu motoarele pe langa ei… au salutat, s-au uitat si au gonit mai departe… insa ei… ei mergeau in continuare in coloana… la al doilea popas, tigarile au racorit atat de mult fetele riderilor incat acestia deja incepusera sa zambeasca… o mica forfota dintre primul si ultimul biker a dat nastere la o discutie intre toti cei din grup… mai aveau putin pana ajungeau la destinatie… plecarea a fost rapida… ultimele curbe deja erau un vis… nerabdarea insa nu a dat nici un semn la vreunul din grup… toti stiau foarte bine ca orice act de indisciplina insemna un act impotriva grupului intreg… dar oricum ei se stiau bine… inainte de a fi bikeri… erau prieteni… de nadejde… inainte de ultima curba, primul din coloana semnalizeaza o groapa in asfalt… urmatorii din grup au semnalizat la randul lor… in afara de ultimul… ultimul a avut o clipa de neatentie fiindca gandul l-a dus pentru o secunda departe… in continuare realiza ca totul este real… totul s-a adeverit… toate visele si sperantele lor s-au adeverit… dar acea secunda l-a facut sa nu vada semnalul dat de ceilalti din fata… astfel nici groapa nu a vazut-o… desi mica, singurul lucru pe care l-a cauzat groapa riderului a fost un mic voblaj… insa indeajuns sa mentina directia dreapta… desi curba era la stanga… costul a fost ca acesta a ajuns direct in parapet… viteza nefiind mare, motocicleta s-a oprit in parapet cu pagube minime… riderul insa… a fost propulsat de pe motocicleta… peste parapet… in prapastie…

La drum…

Ai iesit pe usa, cheile le-ai bagat in buzunar… te gandesti ca asteptai plecarea asta de cateva luni… in sfarsit s-a facut cald… in sfarsit vremea e ok pentru a te da, pentru a merge in calatorii… zambesti… vecinul de palier iti tine usa liftului si te asteapta sa intri si tu in lift…. e amabil… bineinteles ca ii multumesti, de fiecare data ii multumesti, asa cum si el iti multumeste ca i-ai tinut usa… e banal deja… liftul a inceput sa coboare… vecinul te intreaba daca nu ti se pare periculos ca mergi pe motocicleta, iti spune ca a vazut aseara pe Youtube niste filmulete cu accidente moto… ii raspunzi ca da, este periculos, insa faci tot ce poti pentru a merge cat mai bine, sa savurezi calatoria pe doua roti… ii spui cat de frumos poate fi… iti raspunde cu un aer savant ca el nu s-ar urca niciodata pe asa ceva, dar i se pare si lui „misto”… ar mai vrea sa te intrebe, insa ati ajuns la parter… il saluti scurt si te indrepti catre usa de la bloc… o deschizi usor, gandindu-te la ce ai mai fi putut lua sau ce ar mai trebui sa iei pentru drum… insa te gandesti ca ce ai mai avea nevoie, mancare sau bautura poti sa iei pe drum… sunt benzinarii, restaurante si tot felul de magazine si boutique-uri peste tot in tara… dar oricum tu nu mergi chiar asa de departe… la Timisoara ajungi intr-o singura zi, sau mai repede… te gandesti la ritmul pe care vrei sa il adopti pe drum… la meteo s-a anuntat vreme foarte buna… cald… cu gandurile aiurea te trezesti ca ajungi la motocicleta… bagi cheia in contact si o intorci… auzi zgomotul motorului care toarce… parca te astepta de o vesnicie sa il pornesti… sa ii simti puterea… sa ii simti placerea… casca si manusile sunt potrivite la fix… bagi mana in gaz de cateva ori sa simti placerea sunetului de toba… ai facut o buna alegere cu aceasta toba… se aude foarte bine… puternic… sunet de bas… incet, iesi din parcare si intri pe strada… urmeaza cateva minute de Bucuresti pana iesi pe DN, apoi deja motocicleta va fi incalzita destul de bine ca sa poti sa o si forjezi putin… pana la iesirea din Bucuresti, prinzi cateva semafoare, dar nu pleci primul… stii foarte bine ca tipul din dreapta cu Skoda Octavia RS iti face cu ochiul si vrea sa se dea… dar tu stii mai bine… esti constient ca poti sa pleci mult mai rapid decat el si nu are nici o sansa… dar il lasi sa plece cu scart… dar de ce sa te risti aiurea? Bucurestiul e plin de gropi si denivelari… doar pentru o senzatie de moment? Ai plecat de atatea ori rapid de la semafor, ai plecat inaintea altor masini mult mai puternice… il lasi sa plece si tu pornesti linistit…culmea face ca in 200 de metri iese un politist si il trage pe dreapta… radar… te feliciti in gand pentru calmul tau… se vede ca mergi de mult timp… simti superioaritatea ta fata de altii… fata de ceilalti din trafic… ai mers atatia km cu masina… mergi pe motocicleta de atata vreme… stii foarte bine de pericolele care te pasc la fiecare curba, la fiecare colt… nu mai esti incepator de mult… te-ai dat chiar si pe circuit… esti bun… treci pe langa Octavia si ii zambesti soferului vizibil enervat… te vede… zambetul se transforma intr-un mic ranjet… el observa si se enerveaza si mai tare… nici tu nici el nu va asteptati sa fie radar acolo insa… calmul tau a triumfat asupra lui… esti bun… ai iesit din Bucuresti… drumul devine din ce in ce mai placut… viteza a crescut bineinteles… dar tu inca nu forjezi… astepti sa se incalzeasca bine cauciucurile… deja cand iesi din Otopeni simti cum motorul tau incepe sa manance asfalt… si cere mai mult… dealtfel iti cerea de cand ai plecat din fata blocului… dar tu esti bun… ai avut rabdare si l-ai lasat sa se incalzeasca bine… ai toata increderea in motorul tau… niciodata nu te-a dezamagit… de cand il ai… te gandesti putin cat ai mers pe motociclete… si iar zambesti… nu te poti abtine… esti multumit de tine… esti bun… ai iesit din Otopeni… deja viteza creste, simti vantul cum incepe sa iti aplece capul… te lipesti de rezervor si… ii dai gaz… simti placerea cum creste odata cu viteza… 120, 140, 180… o lasi momentan doar la atat… simti ca nu e nevoie sa ii dai mai mult… deja e foarte bine…treci de celelalte masini si simti privirile soferilor, pasagerilor… ei raman in urma, nu conteaza… tu fugi pe sosea… mananci asfalt… de asta ti-ai luat A-ul… senzatia de viteza… e superba… dupa ceva vreme ajungi aproape de paralela 45… vezi drumul drept in fata si nu ii poti rezista… nu e aglomerat, dimpotriva… dai gaz… simti cum turatiile cresc… viteza iar creste… andrenalina isi face treaba… esti multumit de tine si de motocicleta… treci de celelalte masini ca gandul… ai trecut de 200 de mult… deja ai aproape 300 si ii mai dai… inca mai poate… treci si de 300… nu cu mult… privirea ramane putin la vitezometru si simti cum parca intre 320 si 340 acului ii ia o vesnicie sa ajunga la maxim… dar e de ajuns… linia dreapta se apropie de sfarsit… ajungi in zona de munte… ce frumos e… decelerezi pana pe la 160-180… in departare vezi in dreapta o benzinarie… te gandesti sa opresti putin, sa te odihnesti putin… nu e bine sa mergi mult incontinuu… chair daca tu rezisti… ai mers mult mai multi km fara oprire… dar inca mai ai de mers… aproape de benzinarie intri in parcare… nu opresti motorul… se aude prea frumos… iti place… dar totusi il opresti si intri in benzinarie si iti cumperi o apa plata… asta bei de mult timp… stomacul tau nu mai rezista la cola sau alte bauturi… iei si o cafea… cea de acasa parca nu mai are efect… desi nu iti e somn… simti ca mai vrei inca una… mai iei si un sandvis… cafeaua nu trebuie sa intre in stomac doar cu apa… te duci inapoi la motocicleta cu gandul ca acolo sa savurezi apa, cafeaua si sandvisul… e prea frumos afara sa stai inauntru pe scaun… tot sprijinit de motocicleta stai mai bine… cat savurezi sandvisul, cativa copii trec pe langa tine si motocicleta si te admira… esti, pentru cateva secunde, idolul lor… te simti bine, le zambesti, dar ei pleaca… termini sandvisul si iti aprinzi o tigara… ce buna e… dar se termina si tigara… trebuie sa iti continui drumul… te simti revigorat dupa cafea si sandvis… apa nu ai baut-o toata… o pui la pastrare sub sa… poate mai incolo o sa bei din ea… pornesti iar motorul… ce sunet… te asiguri si intri iar pe DN… acum nu mai dai gaz… incep curbele in urcare… savurezi pentru scurt timp si peisajul… e intr-adevar frumos… treci de Sinaia, treci de alte localitati… ajungi la Vidraru… nu ai dat gaz… nu era nevoie, ai mers normal… ai si savurat drumul… superb… te gandesti ca e superba privelistea in unele locuri… de abia astepti sa te si intorci… trebuia sa iti iei si aparatul foto… pacat ca nu te-ai gandit mai bine… dar nui bai… data viitoare nu uiti… la baraj te opresti putin… mai fumezi o tigara si mai savurezi putin peisajul… ce frumos e… inca un motiv pentru care ti-ai luat motocicleta… tigara se duce repede… ce buna a fost… parca a avut ceva special… mai arunci o privire in jur, si pleci… urci, curbele sunt periculoase, deci mergi incet… nu exista vizibilitate aici, trebuie sa mergi incet, nu ai motiv sa te risti aiurea… te apleci pentru curba la stanga si vezi ca urmeaza curba la dreapta… dar nu vezi mai departe… copacii iti blocheaza raza vizuala… nu e problema, tu mergi incet… nu te-ai riscat si nici nu te vei risca… experienta isi spune cuvantul… esti bun… ajungi la curba la dreapta… te gandesti ca trebuia parca sa te apropii mai mult de marginea din dreapta a drumului… te uiti putin si te gandesti ca e ok… nu esti aproape de linia continua dintre sensuri… te gandesti ca trebuie sa te intalnesti cu Marius la Timisoara… nu l-ai mai vazut de ceva vreme… ati tot vorbit la telefon, pe mess… dar parca iti e dor de el… vrei sa savurezi o bere in compania lui… e altceva fata in fata… e mult mai frumos… treci de curba… te indrepti si vezi ca ai linie dreapta… accelerezi putin, dar iar franezi fiindca iar vine curba… dar tie iti plac curbele… esti bun, te apleci frumos intr-o parte, ai stil… urmeaza curba la dreapta… intri incet in curba… iar fara vizibilitate… te gandesti ca cineva ar trebui sa faca ceva in legatura cu chestia asta… dar e doar un gand rapid… ai ajuns in curba… vrei sa te apleci… si vezi cum vine… dobitocul cu duba depaseste in curba… vrei sa faci ceva dar… inainte sa schitezi primul gest, iti dai seama ca impactul e frontal… nu ai nici o sansa… nu mai esti bun… un sfert de secunda ai auzit zgomotul de anvelope scartaind de asfalt, luptandu-se pentru un strop de aderenta… dar tot ceea ce vezi acum sunt ochii speriati ai soferului… nu se astepta sa vii… nu te vazuse, nu se uitase… nu s-a asigurat… vezi soferul langa tine… se uita speriat la tine… realizezi ca esti in cabina, langa sofer… el inca se uita la tine speriat… te fixeaza cu privirea… si atunci… nu mai simti nimic… nu mai auzi nimic… totul se incetoseaza… ochii se inchid incet… incet… dar tu nu  vrei… nu asta e momentul… dar gandurile se duc… suflarea ta s-a oprit… ochii tai s-au inchis… nu mai auzi nimic…. e doar… intuneric… ultima bataie de inima o simti ca pe un gong… si nu vrei sa se opreasca, dar nu poti face nimic… totul s-a terminat… nu mai esti bun… degeaba ai muncit din greu, degeaba te-ai antrenat din greu sa inveti sa stapanesti motocicleta… totul s-a terminat in cateva secunde… soferul inca se uita la tine… nu mai poate misca nimic… se uita la tine… ochii lui te fixeaza… tu nu te misti… el e in soc… deodata, isi da seama… parca odata cu tine… esti mort… rapid, stupid…

Andrenaline rush…

De cateva saptamani se pare ca vremea in Bucuresti e destul de frumoasa… zapada e din ce in ce mai putina, frig e mai mult noaptea, iar ziua soarele isi mai arata din cand in cand dintii sai ascutiti… iar desi zilele trecute o stare foarte neplacuta de deprimare si/sau dezamagire ma luase in bratele sale, se pare ca aceste zile insorite mi-au mai ridicat moralul… dar acum ma intreb… de ce oare in momentul in care m-am suit in sa am uitat de toti si de toate? Chiar asa de puternica sa fie senzatia incat sa uit de absolut tot si doar in momentul in care am „descalecat” de pe herghelie sa imi aduc aminte de cat de neplacuta poate fi viata? Poate o substanta chimica produsa de corpul uman sa fie mai puternica decat un drog? Se pare ca raspunsul este un „DA!” foarte hotarat… si nu spus de mine, ci confirmat de multi altii… desi prima senzatie este frica, aceasta dispare, incet, incet… se duce si cealalta senzatie care nu poate fi descrisa ii ia locul… iar aceasta parca pune in miscare fiecare muschi din crop si fiecare gand din creier… o invalmaseala de ganduri si emotii si senzatii care nu pot fi reproduse verbal, aduc rider-ul la placerea suprema… iar eu imi dau din ce in ce mai mult seama de motivul pentru care m-am apucat de acest…. viciu :p

Insa tu nu m-ai vazut!

Daca titlul nu va aduce aminte de nimic, va spun exact despre ce este vorba. Un clip facut de catre Silver Pistons, un grup de motociclisti, in speranta ca soferii, conservarii, vor fi mai atenti la motociclete pe sosele. Ideea nu este originala, insa trebuie respectata, fiindca este totusi un inceput foarte frumos si care atinge exact unde trebuie. Personal stiu exact unde bat acestia, ce vor sa spuna, fiindca foarte putini soferi sunt intr-adevar atenti la motociclisti. Si sincer va intreb, chiar este atat de greu sa cresteti putin atentia pentru motociclisti? Si eu am B-ul, si eu conduc o conserva, si numai eu stiu cati scuteristi si motociclisti am vazut si am ferit la volan. Nu este atat de greu. O reclama din Marea Britanie are sloganul: „Look, look and look again!”. Daca putini soferi ar incepe sa fie mai atenti, poate si ceilalti ii vor urma. Nu de altceva, dar daca mor pe motocicleta, vreau sa mor din cauza mea, nu din cauza unui tampit care nu s-a uitat sau a fost neatent din nu stiu ce motiv, sau poate mai rau, care a vrut sa faca vreo gluma proasta…

O noua zi, un nou post…

Si iata cum o noua zi ploioasa isi face apartia… damn! Daca nu ploua ieseam la plimbare cu FZRica :))… printre alte evenimente am gasit la George doua filmuletze care chiar le-am savurat, iar ceva foarte recent, o felicitare din partea mea tot aceluiasi George, care vad ca se descurca din ce in ce mai bine… Bravos! Pana una-alta eu astept 2-3 zile senine consecutive fiindca ar cam trebui sa fac o vizita identificatorie… detalii mai tarziu…

Lihor Adam

Va rog sa cititi povestea lui aici. Se pare ca numai cei buni dintre noi sunt loviti crunt de soarta… daca doriti si puteti sa il ajutati in orice fel, aveti instructiuni pe site.

legi din .ro

rasfoind un forum moto, gasesc un topic prin care un cetatean roman, posesor de motocicleta, primeste o invitatie de la „Politia Romana”, unde a fost informat oficial ca vehiculul posedat de acesta (motocicleta mai exact) va trebui predat armatei in decurs de 16 ore de la proclamarea starii de necesitate. Citand unul dintre forumisti, am aflat ca „legea chiar exista, de fantastic de mult timp si prevede ca in stare de necesitate (razboi, mobilizare, etc…) se pot rechizitiona de la populatia civila mijloacele de transport proprii si personale (masina, motocicleta, carutza, tractor, ce ai prin curte…)”… nu prea mai stiu ce sa mai zic… deja stiam de multe legi aberante de pe lumea asta, dar in anul 2007 sa si primesti o astfel de instiintare, mi se pare putin dubios…