Tu vida es mia….

Ca pasager, trebuie sa ai incredere oarba in rider… cel care iti tine viata in palme, care se joaca cu acel fir de atza de care iti atarna suflarea… ma gandeam comparativ cu UK ca acolo este foarte diferita viziunea asupra pasagerilor fata de cum e la noi… aici, toate fufele vor sa isi arate thongul de pe saua pasagerului iar la ei… sa zicem doar ca „Gas, Grass or Ass” se aplica excelent la situatiile de acolo…

Ma gandeam la una dintre situatiile pe care le-am avut ca pasager… exact primul drum ca pasager… foarte foarte frica mi-a fost, recunosc… nesimtind motocicleta in controlul meu, eram pierdut… de atunci am mers foarte putin ca pasager. in alta ocazie cand am avut un pasager pe care multi il „hulisera” ca nu stia sa se tina, etc, am ramas aproape uimit… ne-am potrivit la fix, iar drumul pana la destinatie a fost prea scurt… dar per total, la un drum mai lung, este intr-un fel foarte incomod sa ai pasager… greutatea sustinuta in echilibru creste si dificultatea la fel, creste. Este comod fiindca motocicleta se aseaza mai bine la drum insa, chiar daca pare usor din prima, trebuie exercitiu si aici…

Relatia rider – pasager ar trebui sa fie una de mare incredere datorita modului de mers al riderului. Daca riderul se apleaca cat de putin intr-o parte, pasagerul trebuie sa imite miscarea… 2 corpuri trebuie sa devina unul singur in momentul curbei, opririi sau accelerarii… dar mai multe, mai tarziu… timpul preseaza asa ca poate data viitoare reusesc sa aberez mai mult :p