Viata e greu…

Vorba spusa poate aiurea dar cu rost… insemnatate… fiecare ce vrea sa inteleaga… alternare incorecta din punct de vedere gramatical dar… totusi… adevarata… fiecare avem momente in care ne e greu… momente in care vrem sa renuntam la tot si sa fugim… departe…

Speranta…

Rucsacul e plin. Hainele sunt pregatite de aseara. Dimineata isi arata coltii prin soarele puternic… asteptam acest moment de cateva saptamani bune… senzatiile traite sunt un amalgam de sentimente de dragoste, nerabdare si emotie… afara asfaltul se incalzeste… eu mananc… sunt trezit de la 5 si ceva de dimineata… emotiile isi spun cuvantul… somnul a fugit demult… in cateva minute sunt gata de plecare… echipamentul e gata, rucsacul in spate, cheile in buzunar si golul in stomac… inima care deja batea puternic incepe sa isi faca simtita prezenta… dar am ajuns langa motor… pornesc motorul si astept cateva minute sa se incalzeasca… indeajuns cat sa imi pun cagula si casca… ma urc si dau de gaz… o simt ca e pregatita de drum… o simt ca vrea sa trag de manerul din dreapta… dar inca nu… o sa fie timp si pentru asta… primul obiectiv este iesirea din orasul infect in care traiesc… obiectiv realizat in cateva minute… autostrada face cu ochiul parca… motocicleta la fel… ma indeamna sa trag de gaz, sa simt forta, sa simt vantul si viteza… le fac pe plac… si mie in acelasi timp… turatiile cresc, motorul se aude din ce in ce mai tare, iar linia discontinua devina continua… viteza… peste limita legala… in timp ce trec pe langa masini de pe prima banda, ma uit cate putin la soferi, la pasageri… fiecare e diferit… unul conduce din placere, altul cu treburi, altul merge la vreo distractie… eu ma duc… fiindca vreau… undeva, ma asteapta cineva… si vreau sa ajung cat mai repede… mi-e dor, mi-e rau… autostrada trece repede parca… drumul a fost ok… e timpul sa revin la realitate si sa las in urma senzatia de pe drum… senzatia de libertate care ma impingea sa ridic amandoua bratele si sa strig din tot sufletul: „SUNT LIBER!!!”… de oras trec repede… circulatia la ora asta e lejera… trec repede printre masini si ies din oras… iar incepe senzatia dupa care tanjesc… pe care mi-o doresc mereu din ce in ce mai mult… dar in acelasi timp ma apropii de destinatie kilometru cu kilometru… si de abia astept… strada parca nu imi mai ajunge… se face din ce in ce mai mica… soferii sunt linistiti si putini… pot trece fara sa deranjez pe nimeni… simt ca pot merge mai repede si trag iar de gaz… ce bine e… se amesteca senzatia de libertate cu sentimentul ca ma apropii de destinatie… produsul dintre cele doua e uimitor… droguri? n-am nevoie… am drogul meu… de care nu mai poate desparti nimeni… imi place prea mult… si ma apropii si de destinatie… ce poate fi mai bun… ma uit in departare… vad orasul-tinta… dupa cateva ore de mers, am ajuns… mai am cateva curbe si am intrat in oras… parca nu imi vine sa cred… e real oare? Cumva visez? Nu, am intrat in oras… ma uit in dreapta sa vad daca pot opri… si pot… ma asigur, dau semnal si trag usor dreapta… franez incet… multumit… nerabdator… nu ma mai dau jos de pe motor… cu cricul pus stau bine in sa… casca si masnusile atarna de oglinda… zambetul de pe fata mea nu va putea nimeni sa mi-l stearga… sunt aproape fericit… am ajuns unde vroiam… in cateva minute o voi vedea… o voi simti aproape… ii voi simti respiratia langa a mea, inimile vor fi aproape… tigara nu a avut niciodata gust mai dulce ca acum… ma uit in jur, trec persoane iar unele se mai uita si la mine… probabil din curiozitate… oricum… eu sunt departe… sunt aproape fericit… mai am putin pana imi voi vedea visul cu ochii, pana voi simti ca sunt intr-adevar fericit… e atat de aproape momentul… din tigara mai e putin… ma uit iar in jur… oamenii se uita iar la mine… dar de data asta se uita altfel… cu groaza… au ochii mari… de ce oare? Nu cred ca sunt atat de infricosator…dar ei se uita nu la mine… realizez ca se uita in spatele meu… dar nu inteleg de ce… oare ce s-o fi intamplat… trag ultimul fum cu pofta si arunc tigara… vreau sa imi pun casca si manusile iar insa… inainte sa o fac, o sun… ii spun ca am ajuns in oras, ca sunt atat de aproape de ea… dar totusi, nu inteleg de ce se uita oamenii la mine si in spatele meu… cred ca aud voci… care tipa, care spun ceva… nu ii aud… ma uit in spatele meu… apuc sa vad cum raza mea vizuala se micsoreaza… masina vine inspre mine cu o viteza fantastica… nu pot schita nici un gest… sunt blocat… doar gura mi se misca si… incerc sa spun ceva… ma chinui, nu stiu ce sa zic, nu pot sa spun nimic… masina se apropie… din gura mea se mai aude un: „Iubito, te…”